Şova: Candidatul USL la prezidenţiale va rămâne Antonescu, dar şi Ponta ar face faţă unei astfel de curse

| 24 noi, 2013

Candidatul USL la alegerile prezidenţiale din 2014 este Crin Antonescu, spune ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, care arată totodată că, din punctul său de vedere această situaţie nu se va schimba, dar şi că Victor Ponta ar face faţă unei astfel de curse.

"Noi nu putem discuta la alegerile prezidenţiale despre PSD pentru că avem Uniunea Social-Liberală, iar candidatul va fi al Uniunii Social-Liberale. Candidatul Uniunii Social-Liberale este domnul Antonescu", a spus Şova la emisiunea "După 20 de ani", citat de Mediafax.

El a răspuns astfel întrebării unuia dintre moderatori, care dorise să afle dacă, în contextul evoluţiei schimburilor de replici şi poziţiilor divergente ale celor doi lideri ai USL, consideră că PSD ar trebui să se prezinte la alegeri cu un candidat propriu.

Pe de altă parte, Şova a spus că premierul Victor Ponta ar face faţă cursei pentru această funcţie. "Opinia mea şi a tuturor este că ar face faţă unei asemenea curse, numai că domnia sa a spus că vrea să rămână prim-ministru", a spus Şova.

El a arătat că în opinia sa situaţia nu se va schimba în viitor. "Din punctul meu de vedere îl vom avea candidat la preşedinţie pe domnul Crin Antonescu", a conchis ministrul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ