Crin Antonescu declară război Cooperativei din PNL

| 14 iul, 2014

Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, trage un semnal de alarmă asupra rezultatelor dezastruoase de la alegerile europarlamentare. Antonescu susține că el este singurul care și-a asumat acest scor, în timp ce președinții de organizații județene au preferat să facă jocurile în Cooperativă, în loc să se retragă.

”Ba da. Nu sunt mulţi, sunt toţi. Rezultatul slab, aşa cum continuu să-l consider în raport cu ceea ce era posibil al PNL nu a fost asumat decât de o singură persoană. Respectiv persoana mea. Sigur că ar fi fost normal să aibă loc o analiză, sigur că sunt puţini, sunt câţiva preşedinţii care şi-au atins obiectivele, dar nu asta însemna ca toţi ceilalţi să demisioneze. Există cazuri, pe care nu aş vrea să le nominalizez, cazuri flagrante, există cazuri de oameni şi organizaţii, care deşi deţineau preşedinţia Consiliului Judeţean, un număr important de primării, au fost organizaţii susţinute de la centru, s-au situat inacceptabil de mult sub standardele pe care singuri şi le-au impus.

Bineînţeles, aşa cum se poate constata, nu şi-au asumat responsabilitatea şi îi putem regăsi chiar în lista noului comitet de conducere ales pe regulile de cooperare internă de la Congrese, ca să nu zic cooperaţii. Este o chestiune care nu mă miră foarte mult, deşi pentru sănătatea partidului aceste alegeri ar fi trebuit analizate foarte bine”, a declarat Crin Antonescu, într-un interviu acordat Gândul.

Fostul lider al PNL susține că actuala conducere a PNL va trece peste momentul unei analize, tocmai pentru că foștii lideri ai partidului sunt în continuare în conducerea PNL.

”Această analiză este o chestiune care ar trebui făcută, revine în responsabilitatea actualei conduceri, dar mă îndoiesc că va fi făcută, având în vedere că în mare măsură actuala conducere, care este şi vechea, pentru că fie vot de listă, fie vot la liber, cam aceeaşi oameni care au condus până acum partidul, îl conduc şi acum. Mă îndoiesc că această analiză va fi făcută şi cred că nu e bine. Nu este bine pentru că alegerile prezidenţiale, marea bătălie politică a acestui an, se pot duce mult mai bine dacă înţelegi unde ai avut vulnerabilităţile, dacă înţelegi ce trebuie reparat sau întărit într-o asemenea construcţie. Nu te duci într-o cursă mai grea cu o maşină care a mers prost într-o cursă mai uşoară. Ar trebui umblat pe la motor, cauciucuri, dar repet asta este responsabilitatea noului pilo”, a mai precizat Crin Antonescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ