Când a mințit Antonescu?
De mai bine de un an de zile, activitatea politică a lui Crin Antonescu a fost marcată de o serie aproape interminabilă de decizii proaste, totul culminând cu ruperea USL-ului ale cărei efecte încă sunt resimțite de fostul lider PNL și de partidul domniei sale.
În tot acest timp, Crin Antonescu s-a făcut de râs în repetate rânduri prin declarațiile sale publice, contrazicându-se de la o zi la alta, încercând din răsputeri să dea vina pe alții pentru propriile sale greșeli și mințind pe parcurs cu nerușinare.
Citeşte şi: Sondajele pentru stabilirea prezidenţiabilului PNL, praf în ochii muritorului de rând
Din acest punct de vedere, un schimb recent de replici cu fostul să partener politic, liderul PSD Victor Ponta, este ilustrativ pentru ipocrizia de care Antonescu dă dovadă. Totul a început când, în ultimele sale două interviuri, premierul Ponta a insistat că Antonescu a trădat o înțelegere care urmărea să potențeze candidatura la prezidențiale a liberalului. Astfel, afirmă primul ministru, el și-a asumat criticile pentru decizii precum numirea procurorilor șefi, Legea Amnistiei sau Roșia Montana, dar Crin Antonescu a sfârșit prin a-l critica peste măsură sau prin a-i reproșa hotărâri pe care le luaseră anterior împreună prin consens.
Desigur, fostul co-președinte liberal al USL nu putea să lase un asemenea discurs netaxat și, atunci când a fost întrebat despre un atare acord cu Ponta, Crin Antonescu a răspuns: "Nu. Categoric nu! Dl Ponta, în continuare, într-un mod destul de trist, minte. În primul rând, cred că toată lumea știe despre mine că nu am fost niciodată omul care să ia anumite decizii și care să nu își asume în mod public. Este o minciună de la cap la coadă. Nu am avut nicio înțelegere cu dl. Ponta nici în ceea ce privește semnarea vreunui act de coabitare cu Traian Băsescu, nici în ceea ce privește numirea unor procurori în posturile de conducere de la Parchete, nici în ceea ce privește Roșia Montană".
Citeşte şi: Ce a obţinut PNL din ruperea USL – propria destructurare
Dacă vrem să analizăm acest schimb de replici de o manieră corectă trebuie să avem în vedere că în toate cazurile citate s-a dovedit ulterior că liderul liberlilor știuse din timp poziția executivului, dar de fiecare dată a ieșit public atacându-l pe premier. Astfel, Crin Antonescu a încercat să își creeze artificial imaginea de lider al opoziției, deși partidul domniei sale se afla la putere și era tratat în mod corect de partenerii de coaliție.
Presupunând că Antonescu are dreptate și că premierul minte, atunci întrebarea care se pune este de ce PNL-ul a rămas la guvernare din moment ce era tras pe sfoară în mod constant de către PSD. În fond, în ciuda declarațiilor lui Antonescu din acea perioadă, PNL-ul nu a plecat de la putere nici după semnarea pactualui de coabitare, nici după numirea lui Tiberiu Nițu și a Laurei Codruța Kovesi, ;i nici după depunerea la Parlament a legii pentru Roșia Montană.
Oricum ar da-o acum la întors Crin Antonescu, comportamentul domniei sale și al liberalilor din ultimele luni de existență a USL nu face decât să confirme spusele premierului legate de ipocrizia PNL-ului și a fostului său lider. Astfel, este evident cum Crin Antonescu a încercat în acea perioadă să ia voturi din zona opoziției de dreapta, nefiind însă dispus să plece de la putere. Așa cum știm deja, rezultatul final a fost propria sa cădere și trecerea partidului pe care îl conducea în tabăra care se află mai mult sau mai puțin pe față sub controlul lui Traian Băsescu.