Antonescu, gata să dea vina pe Iohannis pentru eșecul PNL la europarlamentare

| 29 apr, 2014

După toate probabilitățile, șeful liberal se pregătește să scape măcar de o parte importantă a răspunderii pentru înfrângerea electorală iminentă, împingându-l pe Klaus Iohannis în prima tranșee.

PNL sub comanda lui Crin Antonescu se îndreaptă din greșeală în greșeală spre victoria finală. După lansarea de pomină a candidaților, la Timișoara, acolo unde liderul i-a arătat partidului ce-l așteaptă, la propriu, punând în prim plan o urnă funerară, PNL și-a continuat fascinanta traiectorie de prăbușire mazilind lideri locali, în perioada în care celelalte partide sunt peste cap de ocupate să-și facă campania pentru europarlamentare auzită în teritoriu.

Sursele dau ca sigură o revoltă surdă a organizațiilor teritoriale, care și-au pus ultima speranță în demisia promisă a lui Antonescu, dacă partidul nu scoate 20%. Conform ultimelor pronosticuri, speranța lor are șanse mari să se îndeplinească, PNL căzând în sondaje la un incredibil 15% intenție de vot. Din acest punct de vedere, sabotarea propriei campanii pentru Parlamentul European reprezintă un soi de chimioterapie necruțătoare prin care PNL încearcă să scape de liderul contaminat de ”tumoarea” băsismului. Așa cum am mai pronosticat pe obiectiv.info, cursa lui Antonescu nu se mai poartă demult spre Cotroceni, ci este o patetică luptă de supraviețuire în fruntea partidului care nu-l mai vrea.

Ultima mutare electorală merge în această direcție. Dacă la Timișoara urna funerară a PNL era flancată de portretele lui Antonescu și Iohannis, acum pe afișele electorale ale PNL apare mai mult Iohannis. Prima impresie este că liberalii au realizat că resentimentul populației față de Antonescu, pe care-l percep ca fiind unicul răspunzător de ruperea USL, este prea mare pentru a fi depășit în timp util. Dar, dacă admitem că în urma recentei campanii de decapitări în PNL nu mai există libertate de opinie propriu-zisă, atunci suntem nevoiți să admitem că recenta evoluție reprezentată de aceste afișe reprezintă tot voința lui Crin Antonescu. Probabil că acesta începe în stilul deja cunoscut manevrele de eschivă și de delegare a răspunderii pentru viitorul eșec electoral. După toate probabilitățile șeful liberal se pregătește să scape măcar de o parte importantă a răspunderii pentru înfrângerea electorală iminentă, împingându-l pe Iohannis în prima tranșee, în timp ce el pregătește undeva în ariegardă un discurs de genul ”am făcut tot ce s-a putut, eu însumi m-am dat la o parte pentru a spori șansele partidului dar, după cum vedeți, nici cu Iohannis nu e mare afacere...”

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

29 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 mai, 2014
mihail
fiti rationali
Bateti apa in piua, doar-doar va mai crede cineva ... Nu vedeti ca nici voi nu credeti ceea ce spuneti ? Va imbatati cu apa chioara ... Nu sunteti in stare sa sustineti niste idei proprii, stiti numai sa ii criticati pe altii? Fiecare cauta sa-si ridice scorul electoral, unii o fac elegant, spunand si facand, altii o fac mizerabil, criticand ... Chiar va place sa va situati benevol in a doua categorie?
29 apr, 2014
jean
Desi in campania din 2012 a fost de acord cu propunerile PNL de reducere a CAS-ului cu 5 puncte procentuale si scutirea impozitului pe profitul reinvestit, Victor Ponta continua sa ignore si sa evite asumarea acestor masuri vitale pentru mediul de afaceri.
29 apr, 2014
muscalu.mihaela
crin antonescu
Ponta inca se foloseste de imaginea USL pentru a induce oamenii in eroare cu scopul de a castiga voturi si simpatizanti.Ponta este un personaj rau pentru Romania.Acesta este capabil sa puna deoparte interesele comunitatilor locale si ale tarii pentru interesele personale. Romania are nevoie de oameni care sa reprezinte si sa apere cu demnitate interesele romanilor, de un presedinte bun. Trebuie sa mergem cu totii la VOT !!!!!! . TREBUIE SA VOTAM PNL LA ALEGERILE EUROPARLAMENTARE SI PREZIDENTIALE !!!!!!
29 apr, 2014
daniel
din punct de vedere al bunul simt si al respectului pentru tara aceasta si pentru romani,domnul ponta trebuia sa sa plece de la conducere pentru ca a ajuns acolo impreuna cu pnl,cu domnul antonescu.dupa ruperea usl s-au aratat adevaratele caractere ale celor care ne conduc.domnul ponta a confirmat ca a mintit milioanele de romani care i-au votat iar domnul antonescu a dat dovada ca are coloana vertebrala.de un astfel de om ca antonescu avem nevoie sa mearga la cotroceni in locul presedintelui demis,basescu.
29 apr, 2014
unguru
DA DA
In campania din 2012 a fost de acord cu propunerile PNL de reducere a CAS-ului cu 5 puncte procentuale si scutirea impozitului pe profitul reinvestit, Ponta continua sa ignore asumarea acestor masuri vitale pentru mediul de afaceri. Victoras inca se foloseste de imaginea USL pentru a induce oamenii in eroare cu scopul de a castiga voturi si simpatizanti

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ