Antonescu: Nu era nevoie de un ditamai ministru de Interne ca nişte documente să ajungă la Roşca Stănescu

| 11 noi, 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că nu are niciun motiv să pună la îndoială declaraţiile lui Radu Stroe, punctând că şi logica arată că nu era nevoie de ministrul de Interne ca documentele în cazul preşedintelui Traian Băsescu să ajungă la senatorul Sorin Roşca Stănescu.

"Domnul ministru Radu Stroe a declarat public astăzi foarte clar asupra acestor lucruri. Din punctul meu de vedere este chiar o fabulaţie. Am văzut nişte scenarii la nişte colege de-ale dvs, bine că nu le-au dat şi pistoale cei care le-au angajat, că ar fi chiar periculoase, cu nişte conspiraţii în cinci paşi, în 17 paşi. Pentru Dumnezeu, nu este vorba de nimic! Pentru mine, pentru PNL, lupta politică în raport cu preşedintele Traian Băsescu a fost totdeauna la vedere şi nu am făcut niciun fel de conspiraţie niciodată şi cred că şi dl Băsescu ştie asta. Aşa că dl Radu Stroe a declarat şi nu am niciun motiv să pun la îndoială declaraţiile domniei sale, de altfel şi logica ne arată că nu era nevoie de un ditamai ministru de Interne ca nişte documente care deja se aflau prin nişte dosare şi pe la nişte instituţii să ajungă la Sorin Roşca Stănescu", a spus Antonescu, după o şedinţă cu miniştrii PNL care a avut loc la Parlament.

Preşedintele Traian Băsescu crede că în încercarea de a-l discredita, senatorul Sorin Roşca Stănescu a fost ajutat şi de un ministru liberal.

Întrebat dacă în încercarea senatorului Roşca Stănescu de a-l discredita ar fi fost implicat şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, şeful statului a spus că nu are niciun motiv să suspecteze acest lucru.

"Nu am niciun motiv să suspectez că ar fi fost implicat Crin Antonescu în pregătirea acestei campanii. Dar în ceea ce priveşte ministrul Stroe, nu am aceleaşi garanţii, însă, nu le pot proba", a adăugat Băsescu.


loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ