Antonescu: Până la 15 iulie trebuie desemnat candidatul PNL-PDL la prezidenţiale

| 29 mai, 2014

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că până la data de 15 iulie trebuie desemnat candidatul alianţei PNL-PDL la alegerile prezidenţiale.

Antonescu a menţionat că este de dorit ca fuziunea celor două partide să nu se întâmple până la data alegerile prezidenţiale din luna noiembrie 2014, din considerente tactice.

"Am stabilit deja de ieri (miercuri n.r.) după ce am convenit asupra obiectivului să ajungem la o fuziune cât de repede se va putea (...). Am stabilit candidat unic la prezidenţiale (...), până în 15 iulie trebuie desemnarea şi nominalizarea candidatului la Preşedinţie, din punctul meu de vedere aşa ar fi bine. Cred că nu ar fi bine ca această vară să treacă tot cu semnul întrebării în dreptul candidatului. Am văzut că PSD a anunţat 5-6 septembrie, ceea ce în paranteză fiind spus şi glumind pe seama asta, poate că până în 5-6 septembrie candidatul oficial al PSD la Preşedinţia României să fie eu şi asta este senţinţa unui congres în vigoare al PSD-ului. Dar sigur că nu mai poate conta pe mine. (...) Nu cred că fuziunea e de aşteptat până în alegerile prezidenţiale sau poate nici de dorit, din considerente tactice", a declarat Antonescu într-o emisiune la B1 TV.

Totodată, el a afirmat că numele noului partid, după fuziune, va fi ultimul subiect care se va discuta.

'Nu e niciun impas, nu e niciun blocaj, pentru că numele partidului fuzionat, când se va ajunge acolo, cât mai repede, dacă, sper că se va ajunge, va fi ultimul subiect. Construcţia încheiată, va trebui doar să i se pună sau să i se păstreze un nume. Nu am adus în discuţie ieri şi nu avem de gând să aducem în discuţie numele partidului până când toată lucrarea nu e încheiată, nu vor sta în loc celelalte lucrări mai importante în fond decât numele pentru opinia publică, pentru agenda politică, pentru că altfel numele e foarte important. (...) Eu am pornit cu bună credinţă, cu convingerea că există bună credinţă şi de partea celalaltă', a explicat preşedintele interimar al PNL.

Antonescu a mai spus că a fost reţinut în urmă cu câţiva ani la momentul formării Alianţei D.A., însă acum este de părere că, într-un calendar rezonabil, unificarea dreptei se poate realiza.

"Am fost reţinut când s-a format Alianţa D.A., am fost câţiva care nu am fost atunci de acord, nu atât cu ideea alianţei, care era necesară la vremea respectivă, din aceleaşi motive din care dreapta e mereu condamnată la uniri şi reuniri şi unificări, cât cu condiţiile în care s-a încheiat, dar nu mai are importanţă, e trecut. Eu cred că într-un calendar rezonabil acest lucru se poate face, nu există nimic de nedepăşit atâta vreme cât e vorba de două partide cu aceeaşi orientare doctrinară declarată, asumată, în aceeaşi familie politică europeană acum, cu aceeaşi orientare în plan tactic pe următorii cel puţin doi ani şi jumătate şi două partide care au avut experienţe asemănătoare. PNL stă de 20 de ani sub această speranţă a unui mare partid de dreapta, PDL la fel', a mai spus preşedintele demisionar al PNL.

Tag-uri: Crin Antonescu, pdl, PNL
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ