Rădulescu, PMP: Dreapta are nevoie şi de electoratul lui Traian Băsescu
Preşedintele PMP Dâmboviţa, Adrian Rădulescu, fost consilier prezidenţial, a declarat că salută iniţiativa PDL şi PNL de coagulare a dreptei, dar spune că o dreaptă puternică are nevoie şi de electoratul lui Traian Băsescu.
"Salut iniţiativa şi a PDL, şi a PNL de a încerca coagularea dreptei. Nu sunt de acord cu cei care îşi plătesc poliţe, inclusiv vizavi de ce înseamnă PMP. Nu se poate o dreaptă unită puternică, contrapartidă la ce înseamnă PSD, decât dacă de luni am uitat tot ce s-a întâmplat până luni (...). Cel mai mult mă doare, este părerea mea, că unii lideri încearcă să minimalizeze ceea ce înseamnă Traian Băsescu. Traian Băsescu a fost, este şi va rămâne un politician puternic, cu oameni care îl simpatizează (...). Are un electorat care va decide cine va fi preşedinte în această ţară, electoratul, repet, nu Traian Băsescu'', a afirmat Adrian Rădulescu.
El a adăugat că PDL şi PNL nu au suficientă susţinere electorală pentru a lupta cu PSD.
"Dacă PNL şi PDL, care nu au nişte rezultate extraordinare, adunaţi dau 27%, până la 51% trebuie mult, şi dacă se compară cu ceilalţi care au 37%, iar le trebuie mult. Şi atunci e nevoie de fiecare vot, de fiecare partid, de fiecare om care votează cu dreapta. Ignorând ceea ce poate să scoată la vot Traian Băsescu, ca electorat, cei care vor câştiga sunt de la PSD', a precizat Adrian Rădulescu.
Preşedintele PMP Dâmboviţa susţine că este dispus la negocieri cu alte partide de dreapta, 'fără a cere avantaje', ci pentru 'ca poporul să câştige şi să iasă un preşedinte de dreapta'.
"Eu sunt de acord că trebuie şi pe dreapta să nu mai fie o alianţă, să facem un partid puternic. Fac parte dintre liderii PMP care sunt dispus la negocieri şi, sincer vă spun, nici nu ne propunem să cerem nişte avantaje. Mi-aş dori ca avantajul cel mai mare pe care îl vom realiza alături de o dreaptă puternică este să câştige poporul român şi să avem un preşedinte de dreapta'', a susţinut Adrian Rădulescu.