Antonescu: sentinţa dată în cazul Năstase nu este una politică

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, referitor la condamnarea lui Adrian Năstase, că nu este căderea politicienilor să comenteze sentinţe definitive.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat că în cazul condamnării lui Adrian Năstase decizia nu este una politică.
"Nu e rostul, nu e căderea politicienilor să comenteze sentinţe definitive. Am procedat la fel atunci când colegul nostru (...) Relu Fenechiu a fost condamnat în primă instanţă. Domnia sa a demisionat imediat din funcţia de ministru şi nimeni din PNL nu a comentat conţinutul sentinţei, ci sensul sentinţei", a afirmat liderul PNL, conform Agerpres.
Solicitat să comenteze declaraţia premierului Victor Ponta potrivit căreia susţinerea reţinută a PNL faţă de fostul prim-ministru Adrian Năstase vine în urma faptului că social-democraţii au mai mult curaj ca liberalii, Antonescu a afirmat că nu poate fi "stârnit' cu 'chestiuni adolescentine".
'Sunt - şi eu şi nu mai vorbesc de partid - la o vârstă la care nu mai putem fi stârniţi cu chestii din astea adolescentine, că n-avem curaj. Cât curaj avem fiecare dintre noi se vede pe parcurs", a adăugat Crin Antonescu.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
