Antonescu uită de lupta împotriva lui Băsescu
În timp ce pe surse circulă zvonuri care mai de care mai alarmante despre planurile secrete prin care liberalii lui Crin Antonescu vor trece la represalii, Traian Băsescu își freacă mânuțele de bucurie.
În USL se spune că Antonescu e gata de represalii: dacă negocierile vor merge prost și PSD va impune peste capul PNL un vicepremier de la PC, liberalii se pregătesc să trântească cât se poate de intenționat legea trecerii STS în subordinea Ministerului de Interne, prin retragerea sprijinului politic.
Această amenințare s-ar fi vehiculat deja, imediat după ce senatorul social-democrat Ilie Sârbu i-a atenționat pe liberali să nu impună persoane în organigrama Guvernului, căci PSD are majoritatea necesară să impună la rândul său orice dorește. Amenințarea lui Sârbu, cu referire directă la funcția lui Crin Antonescu, se pare că nu a trecut nebăgată în seamă. Liberalii sunt deciși să șantajeze în USL cu blocarea STS și au avut grijă ca mesajul acesta să ajungă ca atare la Victor Ponta.
Toți cei care au crezut în proiectul politic al USL, în frunte cu premierul, care a declarat în repetate rânduri că uniunea a fost gândită să reziste cel puțin până în 2016, se uită acum îngrijorați spre PSD, pentru a evalua în funcție de răspunsul acestora dimensiunea dezastrului. Crin Antonescu, în această nouă configurație ofensivă, pare nu numai suspect de activ, așa cum arareori a fost la adresa lui Traian Băsescu, dar, așa cum remarcă observatorii și moderatorii emisiunilor, pare chiar să facă pe față jocul președintelui, care-și vede astfel îndeplinite două obiective politice dintr-o lovitură: USL se surpă fără pilonul liberal și, în același timp, generalul Marcel Opriș rămâne la dispoziția lui Traian Băsescu...
Ştirile orei
sa-i dati mai multa lecitina lui Antonescu...
lui Ponta sa nu-i dati, ca mai semneaza inca o data Pactul de Coabitare...
varanul va retrage patriotic cererea de vice a lui "ala micu" si tara va merge inainte...
singura,din inertie...
ei vor continua sa se certe..
o sa fie misto,pentru ei...