Constantin face public acordul din martie 2012 conform căruia preşedinţia Senatului revine PC

| 13 feb, 2014

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a remis, joi, agenţiei MEDIAFAX, textul acordului semnat în martie 2012 împreună cu Victor Ponta şi Crin Antonescu, potrivit căruia, după alegerile parlamentare, nominalizarea USL pentru funcţia de preşedinte al Senatului revenea PC.

"Pentru a înlatura orice dubiu, am luat decizia prezentării publice a documentului semnat împreună cu domnul Crin Antonescu, în martie 2012, care arată negru pe alb că funcţia de preşedinte al Senatului revenea Partidului Conservator, nu «în anumite condiţii», aşa cum susţinea domnia sa. În ciuda acestui angajament politic, am acceptat cedarea funcţiei către domnul Antonescu pentru a potenţa candidatura acestuia la funcţia supremă în stat, în spiritul parteneriatului din USL", se arată într-o declaraţie a lui Daniel Constantin, potrivit mediafax.

El a spus că a luat decizia prezentării publice a acestui document "ca urmare a dezinformării propagate în plan public în legătură cu ponderea Partidului Conservator în guvernare".

"Accentuez că nu exista intenţia ca Partidul Conservator să preia funcţia deţinută de domnul Antonescu şi că am facut această precizare strict în ideea unei corecte informări", a subliniat Constantin.

Liderul PC a remis agenţiei MEDIAFAX şi textul "Acordului politic PSD, PNL şi PC", semnat în martie 2012 de Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin.

Astfel, potrivit acordului, "la următoarele alegeri prezidenţiale, anticipate, la termen sau amânate, nominalizarea USL pentru funcţia de Preşedinte al României revine Partidului Naţional Liberal"

De asemenea, "după următoarele alegeri parlamentare, anticipate, la termen sau amânate, nominalizarea USL pentru funcţia de Prim Ministru al Guvernului României revine Partidului Social Democrat".

"După următoarele alegeri parlamentare, anticipate, la termen sau amânate, nominalizarea USL pentru funcţia de Preşedinte al Senatului revine Partidului Conservator", se mai arată în documentul semnat în martie 2012. Totodată, se prevede că funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor revine PSD.

"Pentru repartizarea tuturor funcţiilor numite la nivelul administraţiei centrale şi guvernamentale care vor reveni USL după următoarele alegeri parlamentare, anticipate sau la termen, se va respecta următoarea proporţie: PSD 50%, PNL 40% şi PC 10%", se mai arată în document.

Acordul mai stabileşte că orice modificare a acestuia se poate realiza "exclusiv pe baza consensului părţilor semnatare".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că el nu a încheiat niciun document secret cu Daniel Constantin sau cu altcineva şi că protocolul ACD prevedea că preşedinţia Senatului revenea PC, în anumite condiţii, arătând că nu este omul care poate fi ameninţat cu pierderea unui post.

Întrebat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, despre declaraţia preşedintelui PC, Daniel Constantin, care i-a cerut permisiunea de a da publicităţii un document semnat în martie 2012, Antonescu a răspuns: "Eu documente secrete cu Daniel Constantin sau altcineva nu am încheiat, aşadar nu e nevoie de niciun fel de permisiune". El a arătat că nu are nimic de ascuns, că toate documentele sunt publice şi "dacă vor fi publicate în ediţia a doua, niciun fel de problemă".

Preşedintele PNL a mai a declarat că "ameninţările voalate" ale unor reprezentanţi ai PSD sau PC cu privire lapierderea calităţii de preşedinte al Senatului sunt "inutile şi caraghioase", invitându-i pe cei care doresc să solicite acest lucru să o facă.

"Ceea ce trebuie să ştie şi Ilie Sârbu şi toată lumea este că, dincolo de detalii că postul revenea PC, dacă eu deveneam preşedinte, dincolo de asta, nu au niciun motiv să-şi imagineze că eu sunt omul care pot fi ameninţat cupierderea unui post pentru că au dânşii majoritatea. Niciodată, eu sunt cel care sunt, cu sau fără preşedinţia Senatului, nu am preşedinţia Senatului de la Ilie Sârbu sau de la Daniel Constantin şi ca atare îmi pare o discuţie aproape indecentă", a afirmat Antonescu.

El a adăugat că şi-a făcut şi îşi face datoria în calitate de preşedinte al Senatului "cu maximă corectitudine".

"Dacă cineva doreşte să ceară schimbarea mea, să o facă, dar a vehicula această ameninţare voalată este şi caraghios şi inutil", a spus Antonescu.

Întrebat dacă este corect că în protocolul ACD se prevede că preşedinţia Senatului revine PC, Antonescu a răspuns: "În anumite condiţii, dar nu văd ce legătură are cu Guvernul".

"E vorba că noi am avut o înţelegere că reprezentantului PSD îi revenea postul de prim ministru, reprezentantul PNL era susţinut de USL drept candidat la Preşedinţie şi se presupune că, în momentul în care se ducea candidatul la Preşedinţie la Preşedinţie, atunci, din partea cealaltă, preşedinţia Senatului revenea PC", a menţionat Antonescu.

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a precizat, joi, că îi cere permisiunea liderului PNL Crin Antonescu să dea publicităţii "documentul semnat împreună în martie 2012".

"Ca toţi oamenii de bună credinţă să vadă câtă dreptate este în atitudinea domnului Antonescu faţă de noi, îi cer public permisiunea să dăm publicităţii documentul semnat împreună în martie 2012", a declarat Daniel Constantin, pentru MEDIAFAX.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a precizat, joi, că funcţia de preşedinte al Senatului, deţinută de liderul PNL Crin Antonescu, ţine de acordul ACD PNL-PC şi că cele două partide vor lămuri dacă mai respectă acest acord. El a menţionat că în PSD nu s-a discutat despre funcţia de preşedinte al Senatului.

"Sunt nişte prevederi în acordul ACD PNL-PC (...) Probabil că o să se lămurească între ei, PNL cu PC - au avut un acord, îl mai au, îl mai respectă, nu-l mai respectă", a spus Dragnea, solicitat să comenteze o declaraţie făcută de liderul gurpului PSD din Senat, Ilie Sârbu, privind funcţia de preşedinte al Senatului.

"Probabil că la asta s-a referit domnul Sârbu, la astfel de poziţii stabilite în acord pe care să le ocupe unul sau altul din partidele respective. Dar nu e problema noastră asta", a spus Dragnea, care a precizat că în PSD nu s-a discutat despre fotoliul de preşedinte al Senatului.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a averitzat miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3, că PNL ar putea rămâne fără funcţia de preşedintele al Senatului, deţinută în prezent de Crin Antonescu, iar postul ar putea reveni PC.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ