Anunţul făcut de PNL! Cele două modalităţi prin care vor să obţină Guvernul

| 25 noi, 2014

Partidul Naţional Liberal va depune o moţiune de cenzură în sesiunea parlamentară de după 1 februarie 2015. Anunţul este făcut la RFI de vicepreşedintele noului PNL, Sulfina Barbu. Ea spune că partidul nu-şi doreşte "negocieri în spatele uşilor închise pentru creionarea altor majorităţi".

Sulfina Barbu îşi doreşte ca "Partidul Naţional Liberal să ajungă la guvernare într-un mod constituţional, democratic şi transparent. Mă refer aici la cele două modalităţi de a prelua guvernarea: moţiune de cenzură şi este ştiut faptul că în această sesiune parlamentară nu mai avem dreptul să depunem o moţiune de cenzură, abia în sesiunea parlamentară de anul viitor, după 1 februarie 2015 vom avea posibilitatea să depunem moţiune de cenzură. Dacă se creionează o altă majoritate parlamentară la această moţiune de cenzură viitoare, sigur că atunci putem să discutăm de o propunere de Guvern, condus de Partidul Naţional Liberal. Deocamdată, avem o majoritate în Parlament care susţine Guvernul condus de domnul Victor Ponta şi nu ne dorim negocieri în spatele uşilor închise pentru creionarea altor majorităţi. Sigur, 2016 fiind anul alegerilor, este anul în care noi sperăm că vom convinge electoratul din România să ne acorde încredere, să ne acorde un vot majoritar, care să ne permită formarea Guvernului. Cred că este important că Partidul Naţional Liberal are maturitatea de a privi lucrurile prin prisma Constituţiei şi a alegerilor din România. Nimeni nu exclude posibilitatea alegerilor anticipate în anul 2015, dar asta este o altă temă, care poate fi discutată la momentul oportun".

Vicepreşedintele PNL precizează că Partidul Naţional Liberal va depune o moţiune de cenzură anul viitor: "În general, Opoziţia este cea care vine şi foloseşte toate mijloacele constituţionale de a face opoziţie. Fiind un mijloc constituţional de a face opoziţie, aş spune de pe acum, da, Partidul Naţional Liberal va depune o moţiune de cenzură în sesiunea parlamentară de după 1 februarie 2015. Tema, momentul vor fi alese de către partid, în funcţie de gravitatea guvernării domnului Ponta şi a Guvernului condus de domnia sa. Dar cu siguranţă, acest instrument va fi folosit".

Întrebată dacă PNL va purta negocieri cu unele formaţiuni parlamentare înaintea depunerii moţiunii de cenzură, pentru a se asigura că ea va trece, Sulfina Barbu a răspuns: "Toate la timpul lor. Probabil că atunci când moţiunea va fi depusă, va fi redactată, explicată şi depusă, probabil că ea va fi prezentată şi celorlalte grupuri parlamentare, care pot să susţină moţiunea de cenzură. Dar toate vor fi discutate la momentul respectiv".

Întrebată cu ce formaţiuni ar putea discuta PNL, Sulfina Barbu a răspuns: "Cu siguranţă, pentru o moţiune de cenzură, primele formaţiuni luate în calcul sunt cele care au o orientare similară din punct de vedere doctrinar. Dar este prematur acum să discutăm despre acest subiect".

UDMR îşi mută cuibul. Marko Bela: Discutăm săptămâna aceasta dacă vor fi negocieri cu PNL

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ