Iohannis continuă pe modelul ”ca Băsescu”
Proaspăt validat drept președinte ales al României, Klaus Iohannis a ținut să își reafirme într-o postare pe Facebook proecuparea pentru modificarea legislației care guvernează alegerea Parlamentului, de așa manieră încât acesta să devină ”mai mic și mai eficient”.
”În campanie, mi-am asumat ca angajament un Parlament mai mic și mai eficient și că, în calitate de președinte, voi cere partidelor politice să elaboreze o nouă legislaţie de alegere a Camerei Deputaţilor şi Senatului, care să elimine aberaţiile. Astăzi, reiterez acest angajament și susțin în continuare că trebuie să avem un Parlament mai mic, mai reprezentativ şi mai eficient în serviciul public”, a afirmat Klaus Iohannis.
Este interesant de observat că Iohannis preia astfel în fond un angajament mai vechi al USL, reafirmat de liberali și social-democrați inclusiv la sfârșitul lui 2013, pe vremea când domnia-sa era vicepreședinte al formațiunii condusă pe atunci de Crin Antonescu. Numai că, între timp, destrămarea USL și toate evenimentele care au urmat i-au făcut pe PNL-iști să uite de acest subiect. Ceea ce a blocat practic modificarea legislației electorale, până ce domnul Iohannis, aflat de această dată în campanie, și-a adus aminte de subiect.
Ceea ce ne aduce către cea de-a doua observație care merită făcută în raport cu atitudinea președintelui ales față de reducerea numărului de parpamentari și eficientizarea activității legislative. Între modul în care se poziționează Klaus Iohannis și cel în care s-a raportat Traian Băsescu la subiect există o similaritate izbitoare.
La fel ca și președintele în exercițiu, Iohannis a utilizat tema într-un scop evident electoral, dovadă faptul că, atât timp cât nu a avut un interes în acest sens, nu a dat doi bani pe respectarea angajamentelor asumate de formațiunea liberală în sensul modificării legislației electorale. Asemenea lui Traian Băsescu, Iohannis a adulmecat vulnerabilitatea Legislativului, care, după ani de dispute instituționale și de scandaluri generate inclusiv de actualul președinte, înregistrează un deficit de încredere din partea electoratului.
Și atunci, după modelul Băsescu, Iohannis a ieșit la atac, ridicând sus stindardul luptei împotriva Parlamentului supraponderal și clamând necesitatea modificării legislației, ca temă care îi putea aduce un câștig electoral important. Mai rămâne de văzut dacă și democrat-liberalii vor fi de acord cu domnia-sa, de vreme ce ei sunt nu doar autorii legii pe care Iohannis vrea să o schimbe, ci și principalii săi beneficiari. Trebuie ținut cont în acest sens că toți parlamentarii democrat-liberali, cu excepția lui Eugen Tomac, care între timp a migrat la PMP, și-au ocupat scaunul în actuala legislatură de pe poziția a treia, fapt care a crescut în mod substanțial numărul de senatori și deputați.Rămâne așadar de văzut dacă Iohannis va reuși să îi convingă pe aliații săi că legea trebuie schimbată sau dacă va adopta și în această privință atitudinea ipocrită a lui Traian Băsescu, spunând una și făcând pe de altă parte tot posibilul pentru a bloca modificarea legislației electorale.
Ştirile orei
FERENCZY Attila Ștefan
16 Noiembrie, 10:57
“ Aceasta este fabrica de ”eroi în turul II” a dreptei, care ar dori să-i conducă pe români și în viitor, cum i-a condus și în trecut: nu eroi ci simpli boi, încolonați frumos spre abatorul tăierilor de tot felul...”
Campanie online PSD,un cetatean roman….ungur despre alti cetateni romani:”simpli boi"