Apropiatul lui Vântu, Dragoş Nedelcu, a fost arestat

| 09 oct, 2014

Fostul jurnalist Dragoş Nedelcu a fost reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Dragoş Nedelcu, unul dintre oamenii de încredere a lui Sorin Ovidiu Vântu, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Potrivit reprezentanţilor DIICOT, prejudiciul în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire a unui grup infracţional organizat se ridică la 15 milioane lei.

În acelaşi dosar a fost arestat preventiv şi omul de afaceri Bogdan Mitu, însă decizia nu este definitivă.

Potrivit DIICOT, în perioada 2010 - 2014 a fost constituit un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor proveniţi din infracţiuni, prin folosirea unor societăţi comerciale de tip fantomă, care nu au declarat sediile secundare în care îşi desfăşoară activitatea, în scopul sustragerii de la efectuarea verificării financiare, fiscale sau vamale, precum şi pentru sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului.

În aceeaşi perioadă, prin folosirea societăţilor tip-fantomă, membrii grupării au dispus transferarea între conturile societăţilor a unor sume de bani provenite din infracţiuni, în scopul ascunderii originii infracţionale, urmate de retragerea acestora în numerar şi înmânarea către administratorii firmelor care au sustras aceşti bani de la plata obligaţiilor financiare şi fiscale către partenerii de afaceri şi stat, care astfel au dobândit aceste sume cunoscând că provin din infracţiuni.

Liderul grupării, Ion Tomescu, este acuzat că a dobândit, sub forma unui comision, 1% din sumele retrase, cunoscând că banii provin din infracţiuni. Suma totală estimată a fi transferată şi retrasă în numerar în perioada menţionată este de 100 milioane lei.

Printre societăţile beneficiare se numără firme din domeniile construcţii autostrăzi şi alte construcţii civile, construcţii feroviare, IT, pază şi protecţie, modă.

Din această grupare fac parte şi fostul ziarist Dragoş Nedelcu şi omul de afaceri Bogdan Mitu.

'Faţă de inculpatul Nedelcu Dragoş Adrian există suspiciunea rezonabilă că în calitate de administrator de fapt al SC Nuts Consulting şi SC Pathway Advisors SRL a aderat la grupul infracţional şi împreună cu inculpata Muntean Ana Maria Armanca, asociat la cele două firme, ajutaţi de administratorul de drept al societăţilor, inculpatul Nedelcu Iulian, prin operaţiuni specifice de spălare a banilor, au dobândit suma totală de circa 6 milioane de lei, cunoscând că provine din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii', declară DIICOT.

Procurorii mai arată că Bogdan Mitu este suspectat că a dobândit prin operaţiuni specifice de spălare a banilor, din conturile SC Tape Computers SRL, la care era asociat şi administrator, suma de circa 11 milioane de lei, şi a furnizat altor membri ai grupării facturile emise de firme-fantomă cât şi sumele de bani extrase în numerar în urma operaţiunilor de spălare a sumei totale de 10.606.945 lei, din care şi-a oprit 'comisionul' de 10%.

'Totodată, în cauză sunt urmăriţi penal pentru aceleaşi infracţiuni şi inculpatul Mutu Gabriel, senator, şi suspectul Caloianu Mario Ernest, deputat. Faţă de suspectul Caloianu Mario Ernest, procurorii DIICOT au dispus extinderea urmăririi penale şi pentru infracţiunea de fals în declaraţii, constând în aceea că la data de 21.01.2014 acesta a depus declaraţia de avere în care a consemnat în mod nereal că are ca surse de venituri doar salariul de deputat, fără a declara că obţine venituri şi din administrarea SC Eurobec Grup Construct SRL şi SC Euromarabian SRL', mai spun procurorii.

De asemenea, senatorul Gabriel Mutu este urmărit penal şi pentru comiterea infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a bunurilor societăţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

'Faţă de acesta există suspiciunea rezonabilă că a falsificat, prin atestarea ca reale a raporturilor comerciale, în facturile emise de societăţi comerciale de tip fantomă înscrisuri justificative, care au fost înregistrate în contabilitatea SC GM Activ Building Management SRL, şi în baza cărora s-au efectuat transferurile de bani din conturile SC Building Management SRL în conturile societăţilor menţionate. Totodată, suspectul Mutu Gabriel este acuzat că în perioada 2009-23.07.2013 a dispus transferul sumei totale de 1.064.692 lei din conturile SC GM Activ Building Management SRL în conturile a cinci dintre societăţile de tip fantomă administrate de membrii grupului infracţional organizat. Banii au fost dobândiţi în final de inculpat, după ce suma a fost fracţionată şi transferată în conturile altor societăţi comerciale, de tip fantomă, administrate tot de membrii grupului infracţional organizat, fiind apoi retrasă în numerar în scopul ascunderii originii infracţionale', se mai spune în comunicatul DIICOT

Dragoş Nedelcu a fost redactor-şef adjunct la săptămânalul economic 'Capital', după care s-a ocupat de mai multe proiecte în media ale lui Sorin Ovidiu Vîntu, îndeplinind funcţiile de vicepreşedinte în Consiliul de Administraţie de la Realitatea TV şi manager la The Money Channel.

Citeşte şi: Dosarul omului lui Vîntu, DRAGOŞ NEDELCU: Prejudiciul se ridică la 15 milioane de euro

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ