CAB urmează să se pronunţe definitiv în dosarul Rompetrol
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti urmează să se pronunţe definitiv marţi în dosarul Rompetrol, după ce pe 23 septembrie au amânat decizia.
La termenul anterior al procesului, din 9 septembrie, un procuror DIICOT le-a solicitat judecătorilor încetarea procesului penal împotriva lui Dinu Patriciu ca urmare a decesului acestuia. De asemenea, reprezentantul DIICOT a anunţat că două infracţiuni de care sunt acuzaţi Sorin Roşca Stănescu şi Sorin Pantiş s-au prescris.
Dosarul Rompetrol se află în faza de apel, după ce, în anul 2012, Tribunalul Bucureşti i-a achitat pe Dinu Patriciu, Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Anghelache.
La 8 septembrie 2006, Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea a şapte infracţiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârşirea de infracţiuni, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, dezvăluire de informaţii privilegiate, spălare de bani şi iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.
Citeşte şi: Sorin Roşca Stănescu, CONDAMNAT la 2 ani şi 4 luni de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE în dosarul ROMPETROL
Procurorii susţin că, în calitatea sa de administrator la SC Rompetrol SA, Dinu Patriciu şi-a însuşit, în mod repetat, în perioada septembrie 1999 - noiembrie 2001, suma de 85 de milioane USD izvorâtă din Acordul EPSA şi cuvenită bugetului de stat şi pe care a traficat-o în interesul Rompetrol Internaţional Ltd şi The Rompetrol Group BVB Olanda.
În rechizitoriul Parchetului, se arată că Dinu Patriciu a transferat în mod succesiv fondurile SC Rompetrol SA, în suma de 85 de milioane USD, pe care le administra în baza Acordului EPSA, prin încheierea de contracte de cesiune de creanţe, împrumut şi novaţie între firmele din cadrului grupului Rompetrol, cu intenţia de a ascunde şi disimula originea ilicită a acestora.
Potrivit anchetatorilor, Dinu Patriciu s-a asociat cu Philip George Stephenson, Alexandru Bucşă, Petrică Grama şi John Hamilton Works în vederea săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi spălare de bani.
Dinu Patriciu, în calitate de reprezentant al grupului Rompetrol, a organizat şi coordonat operaţiunile de tranzacţionare a acţiunilor emise de SC Rompetrol Rafinare SA (cu simbol RRC), prin intermediul unor conturi aparţinând unor persoane fizice sau juridice controlate de grupul de firme Rompetrol, în scopul influenţării şi menţinerii unui nivel artificial al preţului de deschidere şi tranzacţionare.