Asistenţa Socială - buget de cheltuieli de trei ori mai mare decât Sănătatea şi Educaţia
Asistenţa socială, Sănătatea, Transporturile şi Educaţia sunt domeniile care vor avea în 2014 cel mai mare volum de cheltuieli bugetare, incluzând nu doar bugetul ministerelor de resort, ci şi alocările din partea primarilor, în timp ce Agricultura, Apărarea şi Mediul sunt în coada acestui clasament
Totalul cheltuielilor bugetare rezervate principalelor domenii şi incluse ca atare în proiectul de buget pentru anul viitor se ridică la 231,2 miliarde lei, de la 221,8 miliarde lei în acest an, conform unui document oficial obţinut de MEDIAFAX.
Din acest total, cea mai mare sumă, de trei ori peste nivelul celorlalte domenii, va fi alocată pentru Asigurări şi Asistenţă Socială, respectiv 76,3 miliarde lei (de la 73,4 miliarde lei în acest an).
Pentru Sănătate vor fi alocate 28,2 miliarde lei (27,8 miliarde lei fără arierate), faţă de 27,6 miliarde lei în acest an (24,9 miliarde lei fără arierate), în timp ce fondurile pentru celelalte domenii vor fi mult mai mici.
Astfel, pentru Transporturi va fi acordat un volum de cheltuieli de 21,9 miliarde lei (de la 19,8 miliarde lei), pentru Educaţie şi Cercetare va fi disponibil un buget de 20,8 miliarde lei (de la 20,6 miliarde lei), pentru Ordine Publică şi Siguranţă Naţională vor fi acoperite cheltuieli de 12,9 miliarde lei, sub bugetul din acest an de 14,4 miliarde lei, iar pentru Administraţie Publică centrală şi locală vor fi puse la dispoziţie 10,1 miliarde lei (de la 9,8 miliarde lei).
Restul domeniilor vor avea un buget de cheltuieli redus, respectiv Locuinţe, Servicii şi Dezvoltare Publică (7,2 miliarde lei, de la 6,6 miliarde lei), Agricultura şi Dezvoltarea Rurală (5,9 miliarde lei, sun bugetul de 6,3 miliarde lei în acest an), Apărarea (5,5 miliarde lei, de la 5,2 miliarde lei) şi Protecţia Mediului (5 miliarde lei, de la 4,2 miliarde lei).
Restul domeniilor bugetare (incluzând costuri pentru datoria publică şi alte servicii generale) vor avea de împărţit un buget total de 37,1 miliarde lei, de la 33,3 miliarde lei în acest an.