Asociaţia Magistraţilor: Intrarea în vigoare a Codurilor poate deveni un experiment dureros

| 16 ian, 2014

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) îşi exprimă îngrijorarea în ceea ce priveşte intrarea în vigoare a noilor Coduri penal şi de procedură penală, considerând că poate deveni 'un experiment dureros ce poate avea, pe termen lung, consecinţe negative ireversibile'.

Magistraţii arată, într-un comunicat remis joi presei, că sistemul judiciar nu este pregătit logistic şi din perspectiva resurselor umane disponibile să implementeze viitoarele prevederi în materie penală, contrar argumentelor aduse în spaţiu public ori reţinute drept justificare în notele de fundamentare ce au stat la baza elaborării unor acte normative ulterioare, adoptate cu intenţia de a înlesni procesul de intrare în vigoare a noilor coduri.

'Decredibilizată permanent prin fapta celor care au urmărit să-i slăbească forţa, responsabilizată şi culpabilizată pentru cauze ce nu-i pot fi imputate, justiţia este obligată, în baza unor angajamente asumate peste realităţile pe care ea le cunoaşte, peste limitele unor dotări materiale care, de multe ori, la nivelul unor instanţe sau parchete, pot rivaliza unor condiţii de Ev Mediu timpuriu, să reziste şi să învingă într-o provocare fără precedent în această reformă judiciară', susţine AMR.

Din această perspectivă, asociaţia apreciază că efectele acestei reforme 'grăbite, asumată în baza unor înţelegeri faţă de care justiţia a rămas străină prin neluarea în considerare a vocilor autorizate din sistem', pot fi preîntâmpinate prin măsuri imediate pe care celelalte două puteri în stat le pot lua în urma unei consultări reale, iar nu formale, a sistemului judiciar, realizată la nivel naţional întrucât doar motivarea obligativităţii intrării în vigoare a celor două coduri nu este suficientă. 

'Asociaţia Magistraţilor din România nu exclude necesitatea unei modernizări a întregului proces penal românesc, situaţie ce nu poate întârzia foarte mult, dar apreciază că aceasta nu trebuie realizată cu orice preţ, doar pentru a marca o altă 'realizare' pe care, date fiind condiţiile actuale, viitorul, cu siguranţă, nu o va confirma', arată AMR prin preşedintele ei, judecător Gabriela Baltag.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ