Atacul lui Mazăre la ministrul Transporturilor: Rus este prieten Traian Băsescu

| 29 iul, 2014

Primarul Radu Mazăre a declarat, marţi, că ministrul Transporturilor, Ioan Rus, este prieten cu preşedintele Traian Băsescu şi era normal să aibă aceeaşi părere cu acesta referitor la majorarea pachetului de acţiuni deţinut de municipalitate la compania ce administrează Portul Constanţa.

"Nu ştiu, eu am vorbit cu Ponta, nu cu Rus. Eu ştiu că Rus este prieten cu Băsescu şi era normal să aibă aceeaşi poziţie cu el', a afirmat Mazăre cu privire la declaraţiile ministrului Ioan Rus potrivit cărora autorităţile centrale ar trebui să deţină pachetul majoritar de acţiuni la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa.

Declaraţia a fost făcută de Radu Mazăre în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, instituţie unde se prezintă săptămânal în cadrul controlului judiciar sub care se află într-un dosar în care edilul este cercetat penal.

Consiliul Local Municipal Constanţa a solicitat preluarea unui pachet suplimentar de 13% din acţiunile portului, cerere acceptată, conform lui Radu Mazăre, de către premierul Victor Ponta.

Primarul Constanţei afirma în urmă cu două luni că transferarea unui pachet suplimentar de 13% din acţiuni se intenţionează să se facă prin hotărâre de guvern pentru că, în condiţiile în care se doreşte descentralizarea, este mai simplu şi mai rapid.

'Terenul pe care am construit cartierul pentru săraci şi unde o să construim şi etapa a doua, ca să moară de oftică ăia care se împotrivesc, (...) a trecut prin hotărâre de guvern. Aeroporturile au trecut la comunitatea locală prin hotărâre de guvern. Cele 20% (acţiuni - n.r.) au trecut prin lege pentru că Guvernul nu intenţiona să facă acest lucru, că era guvernul liberal atunci. Legea a fost iniţiată de fratele meu, senatorul Alexandru Mazăre, şi cu ceilalţi parlamentari. Acum, când guvernul este de acord cu această descentralizare a portului, se face mult mai simplu şi mai repede prin hotărâre de guvern', a menţionat Radu Mazăre.

Guvernul, la cererea administraţiei locale, a solicitat Comisiei Europene avizul pentru modificarea structurii acţionariatului la CNAPM Constanţa astfel: 33% Consiliul Local Municipal Constanţa, 33% Ministerul Transporturilor, 20% Fondul Proprietatea, iar 14% din acţiuni să fie listate la Bursă.

Ministerul Transporturilor este, în prezent, acţionar majoritar la CNAPM cu 60% din acţiuni, Fondul Proprietatea deţine 20%, iar alte 20% sunt din 2007 în portofoliul Consiliului Local Municipal Constanţa.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ