Averea șefilor din Parlament! Câte zerouri are contul lui Tăriceanu și ce zestre a dobândit Zgonea de pe urma soției

| 23 iun, 18:59

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este unul dintre cei mai bogați oameni din politica românească. Al doilea om în stat și-a trecut în declarația de avere 4 apartamente, o casă de vacanţă, 7 autoturisme, o motocicletă, mai multe conturi şi depozite bancare. Cel de-al doilea șef al Parlamentului, Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaţilor, are numai două locuinţe şi în conturi aproape 75.000 de lei.

Călin Popescu Tăriceanu notează în declaraţia de avere depusă în 22 iunie că deţine patru apartamente, dintre care trei în Bucureşti, cu suprafeţe cuprinse între 100 mp şi 120 mp, achiziţionate între 1998 şi 2009. Unul dintre apartamente îl are titular pe Mihai Popescu Tăriceanu, fiul senatorului, şi este primit ca donaţie cu uzufruct din partea bunicilor, scrie RomâniaTV.net.

Al patrulea apartament, din Constanţa, a fost cumpărat în 2004. Tăriceanu mai declară o casă de locuit, construită, în 2002, în judeţul Ilfov, de 455 mp.

El este proprietarul a două terenuri intravilane în judeţul Ilfov, unul de 1.700 mp, cumpărat în 2002, şi unul de circa 2.400 mp, achiziţionat în anul 2013.

Călin Popescu Tăriceanu are în proprietate cinci autoturisme de colecţie - trei maşini Citroen (din 1955, 1967 şi 1986), un Fiat din 1966, o Lancia din 1970 -, un autoturism Mercedes Benz fabricat în 2007, dobândit prin căsătorie, un alt Citroen din 2010 şi o motocicletă Triumph fabricată în 1996.

Acesta declară că a dobândit, în anul 2013, bijuterii şi ceasuri aparţinând soţiei în valoare de 60.000 euro.

La capitolul active financiare, Tăriceanu menţionează conturi curente şi depozite bancare cu o valoare totală de peste 18.000 lei, aproape 300.000 euro şi 6.000 dolari. La acestea se adaugă aproximativ 207.000 de euro plasaţi în fonduri de investiţii şi fonduri private de pensii.

El declară, ca venituri realizate în anul precedent, indemnizaţia sa de senator, care însumează peste 70.000 de lei şi salariul celei de-a cincea soţii, Loredana Florentina Moise, care însumează 11.000 de lei.

Pe lângă acestea, preşedintele Senatului menţionează în declaraţia din 22 iunie că că a acumulat datorii de 492.000 de lei în urma participării la cursa electorală prezidenţială din 2014. În precedenta declaraţie de avere, depusă cu o săptămână mai devreme, în 11 iunie, această datorie nu a fost menţionată.

Veniturile familiei Tăriceanu sunt completate de pensia anuală de 36.000 de lei pe care cea de-a patra fostă soţie, Ioana, o plăteşte pentru fiul său. De asemenea, preşedintele Senatului a realizat în 2014 venituri din închirierea unui apartament în valoare totală de 22.000 lei.

El are de recuperat bani de la trei persoane pe care le-a împrumutat – Florin Nicolescu (126.675 lei), Cornel Căpriţă (15.000 euro), Ioana Wiesenthal (15.000 euro), precum şi de la firma Automotive Trading Services (349.000 euro).

Potrivit declaraţiei, Tăriceanu mai are de primit bani de la Automotive Trading Services, la care deţine părţi sociale de aproape 300.000 lei, respectiv profitul brut nerepartizat pentru anii 2007-2009 în valoare de peste 10.000.000 lei.
Averea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea

Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi-a publicat cea mai recentă declaraţie de avere.

Conform acesteia, după mariajul cu actuala sa soţie, Zgonea s-a ales cu o casă în Vălenii de Munte şi cu un apartament în Bucureşti.

Soţia sa mai deţine bijuterii în valoare de 5.000 de euro şi un cont în care sunt depuşi aproape 4.000 de euro.

Valeriu Zgonea a menţionat că deţine la rândul său în conturi aproape 75.000 de lei. Acesta a menţionat şi un credit ipotecar de 23.000 de euro, contractat în 2005.

Conform declaraţie de avere, Laura Carmen Zgonea ocupă postul de consilier la Ministerul Transporturilor, asta după ce a lucrat la cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor, de unde Zgonea a transferat-o pentru a nu fi acuzat de conflict de interese. În total, soţia sa a acumulat venituri de aproape 23.000 de lei din salariile de consilier.

De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor a realizat în anul precedent, din indemnizaţia sa de senator, care însumează aproape 75.000 de lei.


loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ