Avertisment ÎNFRICOŞĂTOR al lui GEORGE SOROS pentru omenire
Pieţele globale sunt puse în faţa unei crize, iar investitorii trebuie să fie extrem de atenţi, a anunţat miliardarul George Soros, unul dintre cei mai cunoscuţi investitori din lume, în cadrul unui forum economic din Sri Lanka.
China se luptă să găsească un nou model de creştere, în timp ce devalorizarea yuan-ului transmite problemelel Beijingului peste tot în lume, spune Soros. O revenire la rate pozitive la dobânzi este o provocare pentru ţările în curs de dezvoltare. Evenimentele actuale seamănă foarte bine cu ce s-a întâmplat în 2008, a adăugat miliardarul.
Piaţa valutară, bursieră şi cea a bunurilor de larg consum, au fost puse sub asediu în prima săptămâna a noului an, iar prăbuşirea yuan-ului nu face decât să crească îngrijorările legate de puterea economiei chineze, în condiţiile în care aceasta trece printr-o tranziţie de la investiţii şi producţie la consum şi servicii. Aproape 2.500 de miliarde de dolari au fost şterşi din valoarea globală a acţiunilor anul acesta, iar pierderile s-au adâncit şi mai tare în joi în Asia pe fondul prăbuşirii bursei din China.
”China are o problemă majoră de ajutare. Aş spune că este o nouă criză. Când mă uit la pieţele financiare, văd o provocare majoră care îmi aminteşte de criza pe care am avut-o în 2008”, a declarat Soros.
China și-a închis piața acțiunilor pentru a doua oară în decurs de câteva zile în prima săptămână a anului, scrie Business Insider. Acțiunile au scăzut cu 5% când s-a deschis piața, declanșând închiderea pieţelor în regim „circuit-breaker” timp de 15 minute. Când s-a reluat tranzacţionarea, indicele de referinţă CSI 300 s-a prăbuşit la 7%, declanșând o oprire automată a tranzacționării pentru restul zilei. Piața bursieră din China a fost deschisă doar pentru aproximativ 15 minute de tranzacţionare. Este pentru a doua oară în această săptămână când China trebuie să închidă piețele financiare în conformitate cu noile norme concepute pentru a evita vânzarea în panică a acțiunilor cotate. Blocarea de joi a survenit însă mult mai rapid decât la începutul săptămânii.
"Utilizarea mecanismului circuit breaker este principalul motiv al acestor scăderi pentru că investitorii au intrat în panică după ce au văzut declanşarea sa în ziua de luni. Acest mecanism a tăiat accesul la piaţa de lichidităţi şi investitorii s-au temut că nu vor mai putea vinde", a declarat Chen Xingyu, analist la Phillip Securities.
Această scădere a burselor intervine pe fondul îngrijorărilor cu privire la încetinirea ritmului de creştere a economiei chineze, a doua economie mondială, la care se adaugă deprecierea prelungită a monedei chineze, yuanul. Banca Centrală a Chinei (PBOC) a coborât joi cursul de referinţă al yuanului în raport cu dolarul cu 0,51%, până la 6,5646 yuani pentru un dolar, ceea ce reprezintă cel mai scăzut curs de schimb pentru moneda chineză după luna martie 2011. Este vorba de cea mai mare depreciere înregistrată de moneda chineză după luna august a anului trecut, când Beijingul a decis o devalorizare surpriză a yuanului cu aproape 5% în decurs de o săptămână. Un yuan mai slab face exporturile chineze mai competitive pe plan internaţional, dar scumpeşte importurile Chinei.
"Piaţa se aşteaptă în prezent ca yuanul să se deprecieze din cauza încetinirii economiei chineze", a declarat Claire Huang, economist la Société Générale. În 2015, economia chineză a înregistrat o creştere de 6,9%, ceea ce reprezintă cel mai slab ritm de creştere înregistrat în ultimul sfert de secol.