Banca Mondială: România și Polonia vor continua să devanseze alte economii europene în următorii doi ani

| 28 mai, 18:56

Toate statele membre UE vor înregistra o creștere economică în acest an, o premieră după criza financiară, însă Polonia și România vor continua să devanseze alte economii europene în următorii doi ani iar Banca Mondială se așteaptă ca acestea să înregistreze o creștere a Produsului Intern Brut de peste 2,4% în 2015, grație cererii solide a consumatorilor, revenirii treptate a investițiilor și creșterii exporturilor,scrie FT.

Pentru zona euro, Banca Mondială prognozează o creștere de 1,5% în 2015 și un avans de 1,8% în 2016 în timp ce pentru UE, în ansamblu, Banca Mondială se așteaptă la o creștere de 1,8% în acest an, urmată de un avans de 2% în 2016.

Potrivit acestui raport, creșterea salariilor reale și prețurile scăzute la energie ar urma să declanșeze o creștere solidă a cheltuielilor gospodăriilor în întreaga Europă, chiar dacă consumul nu va reveni la nivelul de dinaintea crizei pentru o anumită perioadă de timp, conform Agerpres.

'Exporturile au fost principalul factor de creștere pentru multe state membre UE din CEE precum Polonia, Bulgaria și România. Cu toate acestea, în condițiile în care investițiile străine directe au scăzut după criză, este necesar pentru aceste țări să se concentreze pe îmbunătățirea mediului de afaceri, dezvoltarea competențelor, încurajarea inovației, investiții în infrastructură și reducerea barierelor în materie de reglementare pentru a încuraja investițiile străine directe și creșterea exporturilor' a declarat directorul Băncii Mondiale pentru Europa Centrală și țările baltice, Mamta Murthi.

În pofida perspectivelor relativ optimiste, raportul Băncii Mondiale atrage atenția asupra politicilor monetare diferite din SUA și Europa precum și a volatilității crescute de pe piețele financiare. De asemenea, raportul scoate în evidență presiunile asupra finanțelor publice apărute din cauza inflației reduse și a creșterii modeste precum și a efectelor crizelor din Grecia și Ucraina.

În România, Produsul intern brut a fost mai mare cu 1,6% în termeni reali în primul trimestru din acest an față de trimestru IV din 2014, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut a înregistrat o creștere cu 4,3% pe seria brută și cu 4,2% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor semnal publicate recent de Institutul Național de Statistică.

La începutul lunii mai, Comisia Europeană (CE) și-a îmbunătățit ușor estimările privind creșterea economică a României în 2015 până la 2,8%, față de avansul de 2,7% pe care îl preconiza în luna februarie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ