Băsescu: Să vrei să mă implici într-o spălare de bani printr-o firmă despre care cer informaţii e ghinion
Luiza Popa
|
08 noi, 2013
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, în această seară, că Guvernul încearcă realizarea unui monopol pe audiovizual, care sa includă şi Televiziunea Română. De asemenea, el a făcut declaraţii şi cu privire la "războiul" său cu Sorin Roşca Stănescu.
- Avertismentul este legat de ceea ce eu înţeleg că se petrece cu privire la audiovizual. Aşa cum multe din posturile TV au semnatlat si cum am semnalat si eu, a fost o OUG legată de insolvenţă care viza un regim special pentru televiziunile aflate in dificultate financiar.
- Toate TV şi radiourile ar fi devenit extrem de dependente de Guvern, de administraţiile locale.
- Datorită discuţiilor pe care le-am avut cu Avocatul Poporului, acea OUG a fost atacată la CCR şi CCR a declarat-o neconstitutionala
- Săptămâna trecuta am intor la Parlament Legea de functionare si organizare a SSR şi SRTV.
- În cuprinsul acestei legi, la art.43, se dădeau trei soluţii pentru radioul şi televiziunea publice:
- pot infiinta o persoana juridica de drept privat. Nimic suspect.
- pot dobândi calitate de asociati in cadrul unei persoane juridice de drept privat deja existente
- SRR si SRTV pot achizitiona parti sociale sau actiuni in cadrul unor societati comerciale existente
- Toate acestea, in mod deosebit, pct. 2 si 3, ma fac sa suspectez Guvernul ca tinta este televiziunea romana si radioul public. Este foarte clar ca situatia economica a SRR si SRTV este dificila, ca la TVR se fac achiziţii nesăbuite de mijloace de transport, sume uriaşe, în condiţiile în care TVR are dificultăţi financiare deosebite
- Un post mai puternic financiar ar putea sa faca din TVR o anexa a unui grup media deja existent. Probabil de aici si furia domnului Voiculescu si a televiziunii dansului, din ultimele saptamani.
- Această lege are o tintă: de punere sub control total in interes de partid la televiziunii şi radioului publice. Sper ca Parlamentul sa tina cont de observatiile pe care le-am facut.
- Se incearca realizarea unui monopol pe audiovizual, care sa includă si Televiziunea Română.
Legat de războiul cu Roşca Stănescu
- Am fost curios sa vad până unde merge. Şi el, şi gânditorii de la Antena 3 din fiecare seară. Sper că nu se simte oprimat trustul.
- O fundatie care tine de dl. Voiculescu a depus aceste documente inca din luna februarie si ele au fost trimise la Politie si apoi la un Parchet de pe langa Tribunalul Bucuresti.
- Nimeni nu putea da o solutie favorabila
- Iesirea publica a dl. Rosca Stanescu a fost una precipitată. A preluat el documentele aruncate de fundaţie la Poliţie în luna februarie, pentru că intrase in dificultate. Anterior, declarase că, printre altii, si eu as avea conturi in Seychelles.
- Si-a dat seama ca neavand acoperire parlamentara trebuie sa schimbe registrul
- I-am intentat o declaratie in instanţă legată de această declaraţie.
- Documentele vin de la o firma din Cipru. Nefericita idee. Este firma prin care Sorin Ovidiu Vantu a spalat bani.
- Am cerut ca procurorii romani si ofiterii investigatori sa aiba acces la informatii cu privire la miscari de bani facute de societati inregistrate in Cipru de catre cetateni romani.
- A trebuit să existe implicare la cel ami înalt nivel.
- Documentul pe care l-am inaintat preşedintelui Ciprului cuprindea şi numele acestei firme.
- Îl rog public pe Crin Antonescu să-l întrebe pe Roşca Stănescu dacă la 3.II.2004 i s-au virat în cont 299.672 de dolari şi dacă, în 30.XII.2004, i s-a virat cumva suma de 486.000 de euro şi contra căror servicii. Poate îi spune lu Crin Antonescu.
- Cam asta despre marele senator al patriei Sorin Roşca Stănescu.
- Pentru că am vazut solicitaea verisoarei dl. Voiculescu, cea care a fost turnata la Securitate a turnatorului Voiculescu, as vrea sa-i dau informatiile.
- În CSAT din data de 1 octombrie am initiat o hotărâre a CSAT de desecretizare a ultimei părţi a ICE Dunărea . Solicitarea a fost respinsă de Victor Ponta.
- La 30 octombrie, am transmis o adresa SIE si CNSAS să treacă la predarea ahrivei Dunărea, respectiv, că poate începe să preia arhiva Dunărea.
- Am fost informat azi de SIE că sunt gata să inceapă predarea.
- Rog public Guvernul să analizeze posibilitatea de a renegocia acordurile cu FMI şi, dacă au nevoie de mine, îi ajut. Săi dăm o şansă economiei să-şi reia creşterea consistentă. Creşterea de anul acesta ne-o dă pur şi simplu agricultura, şi nu economia.
Despre pământul cumpărat de Ioana, fiica preşedintelui
- Vreau să vă spun că tot ce a dat Ioana în comunicatul de ieri este absolut corect. Eu am convins-o să facă acest lucru, pentru că mi-am dorit să cumpărăm pământ.
- Creditul e luat de Ioana. Am incercat să--l iau eu, dar banca nu ma putea finanta la o asemenea sumă. Singura care a putut face asta a fost Ioana, datorită veniturilor ca notar.
- Creditul e garantat cu proprietatea, care a fost evaluată la un preţ mai mare decît preţul la care s-a plătit.
- Sper să il pot trece pe numele meu, ca eu vreau sa fiu fermier.
Tag-uri:
antena 3, declaratii, radio, rosca stanescu, Sorin Ovidiu Vântu, traian basescu, tvr, voiculescu
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x