Băsescu, despre cazul lui Oprescu: Lovitura IMPARABILĂ de CREDIBILITATE e că s-a produs flagrantul
Fostul președinte Traian Băsescu a reacţionat duminică la reținerea premierului general Sorin Oprescu, pentru luare de mită. Fostul şef de stat este de părere că lovitura de credibilitate pentrui Oprescu vine din faptul că acesta a fost reținut în urma unul flagrant și nu a unui denunț.
"Aici este, dacă vreți, lovitura imparabilă de credibilitate, că nu e ceva de care și-a adus aminte unul care avea cătușele la mâini în fața procurorului. S-a produs flagrantul, ceea ce nu lasă drept de replică și nici de explicație, după părerea mea. Asta e", a declarat Băsescu la B1 TV.
Traian Băsescu a declarat că nu se aştepta ca Sorin Oprescu să fie acuzat de corupţie.
"Mi-am făcut datoria față de orice PSD-ist pe care l-am întâlnit în cariera mea politică și l-am bătut și pe el. A fost cea mai spectaculoasă victorie pe care am avut-o în carierea mea politică. A fost o răsturnare spectaculoasă în turul doi. (...) "Sunt doi oameni despre care aș fi spus că e imposibil: Chiliman și Oprescu. Mi se părea că Oprescu e atât de relaxat, e profesor universitar, e chirurg", a mai spus fostul președinte.
Traian Băsescu precizează că în cazul primarului general al Capitalei nu a primit vreo sesizare. "În zece ani, nu-mi aduc aminte să fi primit o singură sesizare legată de ilegalități comise de Sorin Oprescu (...) De regulă, când primeam sesizări, nu mă limitam să le bag în sertar. Îi dădeam un semnal. Ori puneam mâna pe telefon și îi spuneam: fii atent că ai informări în zona asta. Sau măcar public îi dădeam un semnal, dar nu a fost cazul în ceea ce îl privește pe Sorin Oprescu.
El nu e tipul de politician peste care să treci ușor cu vederea. E al doilea om ca număr de voturi după președintele Românei", a explicat Băsescu.