Băsescu și-a pierdut busola
Ca și în cazul acuzațiilor la adresa lui Victor Ponta, Traian Băsescu nu a adus niciun fel de dovezi, dar în schimb i-a atacat vehement pe cei de la SRI și SIE.
De la începutul campaniei, Traian Băsescu se comportă din ce în ce mai irațional, scopul final fiind desigur acela de a o sprijini pe Elena Udrea în lupta acesteia pentru Cotroceni. De fapt, numitorul comun al tuturor intervențiilor prezidențiale din ultimele săptămâni este că fosta consilieră de la Cotroceni și partidul condus de aceasta reprezintă singura alternativă viabilă pentru România. Trecând însă peste modul în care actualul lider de la Cotroceni, în loc să fie echidistant, face campanie pentru favorita sa, mai grav este că se pare că nimic nu mai contează pentru Traian Băsescu.
Joi, în mass-media au apărut mai multe fotografii în care Elena Udrea și procuroarea șefă a DIICOT erau surprinse împreună la Paris într-o vizită ce ar fi avut loc în luna februarie și care ar fi depășit cu mult posibilitățile financiare oficiale ale celor două. Desigur, un asemenea gen de informații, de natură să strice complet calculele electorale, nu puteau trece nesancționate de patronul politic al doamnei Udrea, care a ieșit imediat pe post, la B1 Tv, pentru a da o explicație.
Ce a urmat depăşeşte orice imaginație, Traian Băsescu acuzând pe față serviciile de informații că ar face jocurile în campania electorală și că respectivele fotografii ar fi rezultatul unei operațiuni de filaj realizată de serviciile de informații. Încercând să își argumenteze opinia, el a adăugat că „au sărit imediat dezinformatorii opiniei publice că sunt paparazzi. Poate un paparazzi să ia la şase luni distanţă să facă rost de factura de cazare? Aceasta e o operaţiune pe care un serviciu românesc şi unul francez şi le-au făcut între ele. E clar că serviciile sunt în joc”.
Desigur, ca și în cazul acuzațiilor aduse la adresa lui Victor Ponta, Traian Băsescu nu a adus niciun fel de dovezi, dar în schimb i-a atacat vehement pe cei de la SRI și SIE. Deși șeful statului a încercat să vorbească despre faptul că doar anumiți oameni din servicii ar fi responsabili, impresia pe care a lăsat-o este aceea că doamna Udrea ar fi victima unei conspirații menite să o decredibilizeze înainte de primul tur al alegerilor.
Însă, în tot acest demers întreprins în favoarea creației sale politice, Traian Băsescu pare să nu îi mai pese despre care instituții ale statului român este vorba, stat pe care teoretic încă îl reprezintă, atacând tot ceea ce se mai putea ataca. Acest tip de abordare este desigur periculos, mai ales că vine din partea șefului statului și îl descalifică pe Traian Băsescu nu doar în ochii românilor, ci și ai partenerilor străini ai țării noastre. În fond, președintele României a acuzat o operațiune comună a serviciilor românești în colaborare cu structurile de informații ale altor state aliate țării noastre. Ieșiri de genul celei de pe B1 Tv reprezintă unul din motivele pentru care Traian Băsescu deja nu mai este considerat de către străini un partener viabil.
Traian Băsescu a dovedit joi seară cât de iresponsabil este în raport cu instituția pe care teoretic o reprezintă și, nu în ultimul rând, față de statul în fruntea căruia se află. De asemenea, emisiunea de pe B1 Tv este reprezentativă pentru ce va urma până la depunerea jurământului noului președinte al României, Traian Băsescu recunoscând deja că va ține cu dinții de putere până în ultima zi a mandatului său. Oare la câte asemenea momente ne putem aștepta până în decembrie, când românii vor avea în sfârșit un președinte demn de funcția pe care o ocupă?