Băsescu: Îi invit pe politicieni la dialog pe tema noului referendum
Preşedintele Traian Băsescu afirmă că discuţiile pe tema respectării unui referendum nu înseamnă scandal, după cum a fost catalogate declaraţiile sale de către liderii USL,adăugând că îi invită pe politicieni la un dialog, chiar dacă au puncte de vedere diferite pe tema revizuirii Constituţiei.
"O să încerc o explicaţie pentru afirmaţiile pe care le-am auzit astăzi şi anume legat de obiecţiunile mele cu privire la nerespectarea referendumul din noiembrie 2009. Ele au fost etichetate de lideri ai USL ca fiind scandal şi mahalagism.Sper ca dezbaterea publică să nu continue în aceşti termeni, pentru că discuţia despre democraţie, despre respectarea rezultatului unui referendum validat de CCR nu este scandal.
Este obligaţia politicienilor să pună în aplicare rezultatul referendumului. Deci, invitaţia mea este la un dialog, la o dezbatere civilizată, chiar dacă avem puncte de vedere diferite. Este un dialog care trebuie să se desfăşoare public, românii trebuie să ştie ce li se pregăteşte din punct de vedere constituţional", a spus Traian Băsescu.
Astăzi, premierul Victor Ponta a declarat că, prin declaraţiile sale referitoare la un nou referendum, Traian Băsescu "vrea doar scandal".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri seară, că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.