Ponta: Băsescu vrea doar scandal prin afirmaţiile despre referendum
Andreia Ciobanu
|
12 iun, 2013
Liderii USL s-au întâlnit, în această dimineaţă, într-o şedinţă urgentă, pentru a discuta despre revizuirea Constituţiei. La întâlnire au luat parte co-preşedinţii Uniunii, Crin Antonescu și Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, dar și membrii Comisiei parlamentare din PNL și PSD.
Cele mai importante declaraţii ale liderilor USL, după întâlnire:
Ponta:
- Noi avem un program politic, pe termen mediu şi lung, şi, după cum vedeţi, mergem cu tenacitate pas cu pas. Modificăm Constituţia, o să avem preşedintele. În rest, sigur că apar şi alte probleme, de zi cu zi.
- Declaraţiile lui Băsescu sunt doar un nou scandal. Trebuie să mai şi muncim în ţară.
- Domnul Băsescu îi va îndemna pe susţinătorii săi să voteze NU la referendumul Constituţiei. Vedem ce va ieşi.
- Senatorii vor reprezenta puterile locale, în parlamentul propus în noua Constituţie.
- Proiectul de lege, aşa cum a fost adoptat de Parlament, este cuvânt cu cuvânt din deciziile Curţii Constituţionale.
- E dreptul domnului preşedinte să facă ce referendumuri doreşte. Guvernul guvernează, nu dă din gură la televizor.
- Avem lucruri mult mai importante de făcut. Pe mine n-o să reuşească Băsescu să mă atragă în niciun scandal
- Referitor la preţul gazelor, motivarea europenilor e că trebuia să facem această liberalizare încă din 2007, de când am intrat în UE.
- Impozitarea salariilor compensatorii nu se aplică la companiile de asigurări, care sunt private. Se aplică pentru cei care au făcut parte din cele trei comisii care s-au reunit în ASF.
Antonescu:
- Nu am discutat, în şedinţa USL, despre declaraţia preşedintelui referitoare la un nou referendum.
- Nu discut mahalagismele lui Băsescu.
- Noi vorbim despre regionalizare, despre programul USL-ului. Declaraţiile lui Băsescu nu stau în atribuţiile noastre.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri seară, că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.
Tag-uri:
basescu, basescu referendum, parlament redus, sedinta usl constitutie, usl antonescu ponta, usl basescu, usl referendum
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x