Băsescu – o vizită și un botez “neplanificate”

| 01 dec, 2013

Pus în corzi de către Guvernul Ponta și nu prin scandaluri, intrigi și spectacol televizat, comportament caracteristic președintelui, ci prin acțiuni concrete de natură să scoată România din haosul general lăsat în urmă de guvernarea pedelistă, Traian Băsescu se zbate ca un pește pe uscat în încercarea de a atrage atenția românilor de la evenimentele cu adevărat importante. În aceste zile, Băsescu încearcă să schimbe agenda publică cu două evenimente “neplanificate” - o vizită și un botez.

Escala făcută la Chișinău de președintele după participarea la reuniunea de la Vilnius este de fapt un strigăt disperat după atenție. De-a lungul timpului, discursul lui Băsescu cu privire la moldoveni a cunoscut diferite nuanțe, de la declarații acuzatoare, la mesaje de susținere la adresa R. Moldova, scopul ultim fiind mereu același – schimbarea agendei publice la nivel național. Adevărul este că pentru președinte relația cu Chișinăul a devenit o soluție de backup în acest sens - când nu mai are cu ce să iasă în față, Băsescu mai face o vizită în Moldova, mai iese cu declarații privind unirea cu România, s-au se supără pe moldoveni, cum a fost cazul cu emisia postului român de televiziune în Republica Moldova.

Ipocrizia și demagogia caracteristice președintelui ies la iveală în momentul în care acesta își exprimă dorința de a susține R. Moldova în ceea ce privește parcursul european, în condițiile în care pe perioada celor aproape 10 ani de când este șef al statului român și pe perioada cât a condus din umbră guvernul în timpul ocupării pedeliste, acesta nu a făcut nimic concret în acest sesns. În antiteză, guvernul Ponta s-a poziționat ca aliat de încredere în relația cu Chișinăul prin proiectele comune derulate, nu doar la nivel declarativ.

Interesantă este declarația preşedintelui Nicolae Timofti care a precizat că fără Traian Băsescu nu o să fie interesant să urmărească evenimentele politice. Într-un mod subtil și diplomat, președintele R. Moldova a atras atenția că va fi liniște și stabilitate pe scena politicii românești după ce Băsescu va pleca de la Cotroceni, lucruri pe care toți românii le așteaptă.

Cel de-al doilea eveniment de pe agenda personală a președintelui, prin care Băsescu încearcă să schimbe agenda publică, îl reprezintă botezul nepoatei de sâmbătă, copil care dincolo de bucuria adusă familiei, mai ajută și la umanizarea președintelui și a Elenei Băsescu. De la poze de familie postate pe rețelele sociale la vizite la Parlamentul European și acum un botez mediatizat, nepoata președintelui este un adevărat generator de știri pentru familia prezidențială.

Un singur lucrur leagă cele două evenimente – vizita în R. Moldova și botezul Sofiei Anais – dorința lui Băsescu de a schimba agenda publică. În loc de concluzie, vă împărtășesc o curiozitate personală – oare președintele se va ține de promisiunea făcută cântărețului moldovean în timpului unei vizite la Chișinău, când în prezența mass-media a zis că-l va chema să cânte la botezul nepoatei lui?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 dec, 2013
sandu
uluitor ce vedem pe ecranull RTV; urmeaza dezvaluiri despre suferinta sotiei presedintelui Maria Basescu . Iar umblati cu stiri lacrimogene basiste ? Nu va intrebati ce suferinta au romanii de pe urma imbuibatei M . Basescu si familia ei ???? Iar vreti sa prostiti poporul cu televizorul , nerusinatilor de la RTV.
02 dec, 2013
of of
intreb basistii
A pune, repede, repede, botezul fetitei in ajun de sarbatoare nationala nu vi se pare o mare mitocanie? Pacat ca media a muscat momeala.
01 dec, 2013
ion vasile
Esti penibila si starnesti greata si repulsie ALEXANDRA RADU , pentru ca nu esti capabila sa fii decat un mercenar al presei !
Obiectivitatea si bunul simt a disparut de mult din media romaneasca !
Decat sa fii o "sluga" lingusitoare, care -evident- scrie la comanda politica, mai bine -daca ai o diploma universitara- incearca sa iti practici discret meseria si, poate, ai fi altfel vazuta de cei din jur.
01 dec, 2013
delia
Băsescu
Acest nume de coșmar pentru mulți jurnaliști cu patron ca Felix sau SOV pe vremuri. La ce ne putem aștepta de la ei ? Dacă nici un botez nu te face să fi mai omenos cu articolele,atunci putem să tragem concluziile despre caracterul autorului. Nu cred că aș putea să primesc bani pentru a denigra pe cineva,indiferent din care partid face parte.Este o problemă de verticalitate.
01 dec, 2013
Ramona
Dacă guvernarea USL vrea sa scoata Romania din haosul lasat in urma de guvernarea pedelista, de ce provoaca un haos si mai mare? Raspunsul e simplu: in haosul tipic pesedist, se poate fura fara probleme. Hotiile pesediste (useliste) deja sunt mai multe si mai mari decat au facut pedelistii.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ