Băsiștii scot capul din noroi

| 21 noi, 2014

Tot ce s-a întâmplat în diaspora este acum muniție pentru băsiștii care au prins curaj să scoată capul din noroi. Într-un amplu editorial semnat de Dan Tapalagă în care se aruncă cu noroi în stânga și-n dreapta și se confiscă cu totul protestele care au avut loc in marile orașe, acesta își asumă rolul de portavoce a celor care au schimbat, pe ultima sută de metri, rezultatul alegerilor prezidențiale și afirmă tare și răspicat că...

Observăm cum odată cu victoria lui Klaus Iohannis s-a reactivat aparatul de propagandă al lui Traian Băsescu, asta după ce a trecut printr-un proces de transfer al susținerii de la președintele în funcție către președintele ales. Brusc, băsiștii au curajul să scoată capul din noroi și să se poziționeze drept un reper moral, un far călăuzitor al societății românești și al democrației însăși profitând de problemele legate de votul din diaspora, asta după ce vreme de 10 ani au fost slujitorii devotați ai Băsescu, cei care se ocupau de mistificarea realității și truncherea adevărului astfel încât să acopere toate derapajele Administrației Prezidențiale.

Citeşte şi: Iohannis: Crin Antonescu și-a făcut-o cu mâna lui

Vedem cum în aceste zile doar presa aservită Cotroceniului, indiferent cine se află în fotoliului prezidențial, încearcă din răsputeri să mențină ca subiect principal pe agendă problemele votului din diaspora, asta după ce și ACL-ul a renunțat la a mai face valuri în acest sens. Așa numiții editorialiști marșează acum pe dreptul la vot ca drept fundamental (ceea ce este!), reclamă imposibilitatea unor români de a și-l exercita și militează pentru libertatea votului,  cu toate că în vara lui 2012, atunci când Traian Băsescu și întreg PDL îi îndemnă pe cetățeni să nu meargă la vot, nu-i auzeai pronunțându-se în favoarea acestui drept constituțional, dimpotrivă, care mai de care se înghesuia cu explicații prin care să crediteze inițiativa.

Citeşte şi: Dar lui Băsescu cine i-a cerut demisia?

Practic, în funcție de interes votul este fie esențial, fie neimportant. Mai mult decât atât, niciunul dintre acești „soldați„ nu se sinchisește să vorbească despre numărul celor care au votat în diaspora la aceste alegeri comparativ cu cel de la alegerile din 2009, despre câți români din străinătate au votat în primul tur față de cel de-al doilea tur și despre măsurile care s-au luat și care au făcut posibilă dublarea numărului de votați pe 16 noiembrie. Tot ce s-a întâmplat în diaspora este acum muniție pentru băsiștii care au prins curaj să scoată capul din noroi.

Citeşte şi: Dacă știți ce vor românii, veți și acționa în consecință, domnule Iohannis?


Într-un amplu editorial semnat de Dan Tapalagă în care se aruncă cu noroi în stânga și-n dreapta și se confiscă cu totul protestele care au avut loc in marile orașe, acesta își asumă rolul de portavoce a celor care au schimbat, pe ultima sută de metri, rezultatul alegerilor prezidențiale și afirmă tare și răspicat că „Nu vă vom uita„. Pe același principiu, trebuie să spunem că nu sunt puțini românii care nu vor uita devotamentul și loialitatea unor ziariști față de Băsescu, ascunderea Adevărului despre acesta timp de 10 ani, cauționarea tuturor relelor făcute de președinte în cele două mandate.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

9 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 noi, 2014
Popa Sarbu
Băsiștii scot capul din noroi.........
Pontistii raman in rahat...
soarta...
ps:se aude pe la colturi ca Teodorescu si Sultanescu au luat peste 2 milioane de euro,pentru strategie...
voua v-a dat maruntisul...
21 noi, 2014
Daniela Pana
Asculta psd-istoidule, basistii nu au stat vreodata cu capul in noroi, nu s-au ascuns cum faceti voi naparcile care va dati neutrii. L-am votat pe Basescu, si sunt foarte impacata cu mine ca am facut asta, l-am votat pe Johannis si sunt la fel de mandra. Basistii , oameni liberi ne spunem noi, nu vor pune stampila in veci pe psd.
21 noi, 2014
marika
basistii
Sper ca DNA sa scape din legatura de chei de la braul lui basescu si atunci vom vedea adevarata fata a basistilot cei "cinstiti"! Cu o conditie:sa nu ii preia Iohannis iar DNA sa mearga numai pe "stanga"!Sper ca in cazul Bica nu este o reglare de conturi intre cele doua servicii DIICOT si DNA si se merge cu adevarat pe urma marilor fraude ale basistilor!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ