BEC, în slujba tandemului Băsescu-Iohannis?

| 10 noi, 2014

Bomportamentul Biroului Electoral Central și modul în care șeful statului a exploatat momentul ridică anumite semne de întrebare. Desigur, totul poate fi o concidență, dar sincronizarea este mult prea bună pentru a putea crede în această variantă.

Pe lângă modul în care ar trebui să aibă loc dezbaterea sau dezbaterile dintre cei doi candidați rămași în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni, o altă temă de actualitate a reprezentat-o desfășurarea votului din străinătate și dacă se pot organiza noi secții de votare. Totul a început de la declarația ministrului demisionar de la Externe, Titus Corlățean, care a precizat că MAE va pune în aplicare un set de măsuri, convenite cu Biroul Electoral Central (BEC), prin care se urmărește simplificarea procedurilor referitoare la declarația pe proprie răspundere, care trebuie completată de cei care votează pe liste suplimentare. El a precizat de asemenea că, deși numărul de ștampile și de cabine de votare va fi crescut, legea nu permite înființarea de noi secții de votare.

Citeşte şi: Victor Ponta: Am luat la cunoştinţă de demisia lui Corlăţean

Apoi, cei de la BEC l-au acuzat într-un comunicat de presă pe ministrul de Externe că minte și că organizarea şi numerotarea secţiilor de votare din străinătate este de competenţa exclusivă a MAE. Însă, comunicatul BEC nu a spus nimic concret despre problema centrală în discuție, adică despre înființarea de noi secții de votare. Pe de o parte reprezentanții BEC și ai MAE s-au întâlnit și au stabilit cum să se evite problemele apărute în primul tur și pe de altă parte reprezenții Biroului dau un comunicat confuz, care nu clarifică în realitate nimic. Astfel, comportamentul instituției care se ocupă de alegerile prezidențiale este cel puțin suspect, având în vedere miza politică despre care vorbim în prezent.

De asemenea, întreaga situație trebuie privită și prin prisma poziției Administrației Prezidențiale, președintele Traian Băsescu cerând la câteva ore după poziția BEC demisia lui Corlățean. Poziția șefului statului este cu atât mai interesantă cu cât săptămâna trecută Traian Băsescu a fost într-un silentio stampa la care a renunțat doar sâmbătă pentru a-i invita la Cotroceni pe candidați pentru dezbatere și pentru a-l ataca pe ministrul de Externe.

Având în vedere legătura din ce în ce mai evidentă Traian Băsescu și Klaus Iohannis, care săptămâna trecută a primit sprijinul Elenei Udrea și al Monicăi Macovei, comportamentul BEC și modul în care șeful statului a exploatat momentul ridică anumite semne de întrebare. Desigur, totul poate fi o concidență, dar sincronizarea este mult prea bună pentru a putea crede în această variantă.

Citeşte şi: Iohannis vrea dezbatere în mediu steril

Dacă într-adevăr asistăm la o nouă mișcare a tandemului Traian Băsescu-Klaus Iohannis, atunci scopul final nu poate fi decât acela de a crea nejustificat  controverse în jurul rezultatul final al scrutinului, mai ales că toate sondajele îl dau pe Victor Ponta câștigător. Să ne imaginăm pentru o secundă următoarea situație: BEC-ul nu clarifică lucrurile, ce s-a întâmplat acum o săptămână la secțiile de votare din străinătate se repeta și duminica aceasta, iar candidatul PSD câștigă. În acest caz, Klaus Iohannis va ieși cel mai probabil pe televizor pentru a contesta cifrele finale, urlând ca din gură de șarpe că actuala putere a obstrucționat votul din străinătate. Sau poate că același lucru va fi spus și de Traian Băsescu, actualul lider de la Cotroceni invocând, ca de obicei, statul de drept pe care PSD-ul l-ar încălca sistematic.

Un astfel de comportament ar fi cel puțin iresponsabil și ar crea nejustificat o nouă criză politică capabilă să pună sub semnul întrebării inclusiv calitatea României de democrație funcțională. Klaus Iohannis și Traian Băsescu vor încerca să își facă până la capăt jocul, dar mai grav este că ei par a avea acum și participarea BEC, care teoretic reprezintă o instituție independentă. Este astfel regretabil unde s-ar putea ajunge în eforturile disperate ale actualului șef al statului de a-și asigura un succesor care să îi continue politicile.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 noi, 2014
Iulia
"Reprezentantii Biroului dau un comunicat confuz". Unde e confuzia? BEC a aratat legea care dezminte MAE. MAE a spus ca nu exista cadru legal, BEC a spus ca legea respectiva se refera la tara si ca exista cadru legal pt noi sectii in strainatate. Dle Dumitrache, sper ca nu mai sunteti confuz acum. Daca va este confuz un articol de lege, poate ar trebui sa va schimbati cariera.
10 noi, 2014
ferenczy gygy
comisarul.ro
Victor Ponta este pe punctul de a instaura dictatura personală în România. Pe surse a apărut varianta ca Robert Cazanciuc să preia interimatul la MAE. În acest fel, Ponta este candidat, premier şi ministru al culturii în acelaşi timp. Socrul este şeful senatorilor PSD din Senat. Pe lângă ministerul Justiţiei, vărul Cazanciuc ar prelua şi externele. Iar la interne este naşul de botez al fiului lui Ponta, Gabriel Oprea. Fraţilor, în ce ţară am ajuns să trăim?
10 noi, 2014
cantautor
MAE nu trebuie sa "va puna"..
trebuia sa puna
n-a pus..
restul e o demisie tardiva,de operaeta de rahat
asa cum a fost si prestatia ministrului de pana acum
scopul:haos in continuare si nerezolvarea problemelor

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ