Victor Ponta, prezent la inaugurarea Teatrului Naţional Bucureşti. Cum arată şi cât a costat renovarea
Modernizarea Teatrului Naţional din Bucureşti a ajuns la final. Investiţia în acest obiectiv a plecat de la necesitatea consolidării antiseismice, a reamintit directorul TNB, Ion Caramitru. Dacă înainte de reabilitarea Teatrului, clădirea ar fi riscat să se prăbuşească la un cutremur de 6,5 grade, în prezent reconstrucţia are o rezistenţă la un cutremur de 8 grade.
Reabilitarea TNB a costat 60 de milioane de euro, plus TVA, a precizat premierul Victor Ponta, prezent la inaugurare.
După aproape patru ani de lucrări, modernizarea Teatrului National din Bucuresti a ajuns la final.
Iată-ne în cel mai frumos moment al existenţei Teatrului Naţional Bucureşti: al celogilor mei, al meu şi al admiratorilor Teatrului, care vor putea intra fericiţi în această clădire, a declarat luni directorul TNB, Ion Caramitru, la inaugurarea noii clădiri.
Arhitectul Romeo Belea este cel care a conceput clădirea în urmă cu 40 de ani şi cel care a remodelat-o şi acum. În principiu, sunt mulţumit de ce a ieşit. Vorbesc cu oarecare rezervă pentru că ştiam ce o să iasă, a declarat Romeo Belea.
Teatrul Naţional Bucureşti are 4 săli noi, iar în total 7 săli, dintre care una pe acoperiş şi una la dispoziţia "experimentului tânăr din teatrul românesc".
Ion Caramitru a reamintit că investiţia în modernizarea Teatrului Naţional a plecat de la necesitatea consolidării antiseismice şi a fost posibilă datorită susţinerii a cinci guverne succesive.
Investiţia în acest obiectiv a plecat de la necesitatea consolidării antiseismice. În urma unor experize, s-a arătat clar că la un cutremur de 6,5 întreg edificiul s-ar fi prăbuşit. La ora asta, sunteţi în maximă siguranţă, reconstrucţia are o rezistenţă pentru un cutremur de 8 grade, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată şi sperăm să nu se întâmple, a mai spus directorul TNB.
Costul proiectului a fost de 60 de milioane de euro, plus TVA, a precizat Victor Ponta. „Am fost ca bucurestean de multe ori la spectacole in salile vechi ale Teatrului National si am fost de multe ori la terasa de la Motoare. Acum avem poate cel mai frumos Teatrul National din Europa. Dar un teatru nu exista doar prin sali si beton, ci prin oamenii care sunt aici. De aceea am bugetat 35 de posturi, iar anul viitor vor mai fi inca 100 de posturi”, a conchis premierul.