Bilanţul Rovanei Plumb: avem un număr de 320.000 noi locuri de muncă, 5,7 milioane salariați activi, 5,3 milioane pensionari

| 18 noi, 13:34

Fostul ministru al Muncii, Rovana Plumb, a declarat miercuri, la prezentarea bilanțului mandatului său, că lasă pe masa actualului ministru legea privind venitul minim de inserție, document care va ajuta la reducerea sărăciei.

"Las pe masa ministrului legea care prevede venitul minim de inserție. Va ajuta în complexul major de politici pentru reducerea sărăciei în baza strategiei aprobate. (...) Principala misiune a ministerului a fost de a redefini rolul social al statului, prin aceasta înțelegând să avem o societate bazată pe un alt model, mai echitabilă și cu respect față de cetățeni. Am reușit în această perioadă să avem un număr de 320.000 noi locuri de muncă, 5,7 milioane salariați activi, 5,3 milioane pensionari", a spus Plumb, miercuri, într-o conferință de prezentare a bilanțului.

Ea a precizat că în acest moment sunt 6,2 milioane de contracte de muncă active.

"Avem 6,2 milioane contracte active de muncă care contribuie la fondul de pensii. 255.000 de tineri au beneficiat de măsurile active pe care le-am luat. Din cei 255.000 tineri consiliați, 100.000 au fost angajați. Am stat împreună cu copiii și părinții pentru a întelege problemele lor și am reușit pentru 500.000 de copii din familiile sărace să majorăm alocația. Am reușit pentru grupurile vulnerabile să majorăm beneficiile sociale, înțelegând nevoile societății românești să venim cu o nouă viziune în ce privește asistența socială", a mai afirmat fostul ministru al Muncii, scrie Agerpres.

Un proiect de lege publicat pe site-ul Ministerului Muncii la începutul lunii octombrie a acestui an, prevede comasarea a trei beneficii de asistență socială, respectiv venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familie și ajutorul pentru încălzire, într-unul singur denumit venitul minim de inserție, măsura urmând să intre în vigoare la 1 iulie 2017.

Proiectul stabilește și limitele maxime de venituri până la care se acordă componentele venitului minim de inserție astfel: 260 de lei venit net lunar ajustat până la care se acordă ajutorul social, 700 de lei venit net lunar ajustat până la care se acordă alocația pentru familia cu copii și 700 de lei venit net lunar ajustat până la care se acordă suplimentul pentru locuire, respectiv ajutorul pentru încălzire.

Rovana Plumb a fost ministru al Muncii în perioada martie 2014 — noiembrie 2015.

Începând cu data de 17 noiembrie, la conducerea Ministerului Muncii a fost învestită Claudia Ana Costea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ