Protest în Piața Victoriei. Pensionarii au ieșit în stradă
Pensionarii militari au ieşit, luni, în stradă, în semn de protest faţă de decizia Guvernului de a modifica legislaţia, aceştia acuzând faptul că pensiile pe care le vor încasa vor fi mai mici de la începutul lui 2016. Protestatarii s-au adunat în faţa Guvernului, însă traficul nu a fost restricţionat.
Sute de protestatari s-au strâns în faţa Executivului, nemulţumiţi de faptul că Guvernul Cioloş a modificat legea care diminuează pensiile fostelor cadre militare.
Organizatorii ameninţă că peste 150.000 de pensionari vor veni în 24 ianuarie dacă nu se va ţine cont de revendicările lor, potrivit România TV.
Potrivit spuselor militarilor, aceștia nu doresc creșterea salariului sau a pensiilor, ci acordarea celui de-al 13-lea salariu și refacerea legii numărul 223, votată de parlamentari în acest an.
Mircea Dogaru, Peședintele Sindicatului militarilor în rezervă a declarat că reprezentanții guvernului nu au discutat cu societatea civilă atunci când au votat această lege, iar acest lucru a agravat situația.
"Suntem aici în numele salariațiilor, dar și a pensionarilor și a asistaților sociali. Mai vrem să dăm o lecție guvernului, care spune că a discutat cu societatea civilă. Cu noi nu a discutat nimeni, nu existăm. Așa cum am adus milioane de voturi în 2012, putem răsturna tot prin vot, întreaga situație și în 2016. Vom discuta fără prea multă speranță cu reprezentanții guvernului", a declarat Mircea Dogaru.
Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, protestul are loc între orele 11,00 și 17,00, în zona dintre Șos. Kiseleff și Bd. Aviatorilor, însă traficul rutier și pietonal nu va fi restricționat.
Șoferilor li se recomandă să circule cu atenție atunci când trec pe lângă grupurile de participanți, să respecte semnalele polițiștilor rutieri și semnificația indicatoarelor montate temporar în zonă iar pietonilor să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate și semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după ce se asigură.
Guvernul a aprobat la începutul lunii un proiect de Ordonanta de Urgenta privind modificarea unor articole din Legea 223/2015 privind pensiile speciale ale militarilor.
In primul rand au fost facute modificari asupra bazei de calcul pentru stabilirea pensiei militare de stat. In aceasta baza de calcul nu vor fi incluse diurnele de deplasare si de delegare, indemnizatiile de delegare, detasare sau transfer, compensatiile lunare pentru chirie, alocatiile de hrana, contravaloarea echipamentelor tehnice etc.
Baza de calcul folosita pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la functia de baza in 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate in calitate de militar/politist/functionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea beneficiarilor, militari, politisti, functionari publici cu statut special la data trecerii in rezerva.
Pe de alta parte, proiectul de Ordonanta prevede cresterea valorii punctului de pensie cu 5% la 871,7 lei in sistemul unitar de pensii publice.