Blaga o acuză pe Elena Udrea că MINTE în privinţa Alinei Bica
Vasile Blaga a reacţionat la declaraţiile Elenei Udrea referitoare la neregulile de la ANRP pe care le-ar fi semnalat din timpul guvernării Boc. Blaga a spus, la România TV, că Udrea nu l-a informat niciodată despre acest lucru şi este convins că nici pe Emil Boc, premier la acea vremea, şi a acuzat-o că "minte" dacă a spus aşa ceva.
"Nu m-a informat de aşa ceva şi sunt convinsă că nici pe domnul Boc. (...) Este foarte grav dacă dânsa ştia de ilegalităţi si nu le-a spus. Mie nu mi le-a spus niciodată şi sunt convinsă că nici domnului Boc. Pentru ca si eu si domnul Boc am fi luat masuri, nu am ştiu şi nici nu stiu de nicio ilegalitate", a declarat Vasile Blaga, la România TV.
Întrebat dacă Udrea minte, Blaga a răspuns: "Dacă a spus aşa ceva, minte"
"Daca a zis, eu nu ştiu ce a zis, pe mine nu mă interesează ce spune doamna Udrea, dar nici mie nici domnului Boc sunt convins că nu ne-a spus de niciun fel de ilegalitati", a adăugat Blaga.
Acesta a negat vreo implicare a PDL în activitatea ANRP. "Un partid serios nu se implica in astfel de lucruri. Ddaca sunt oameni care gresesc sau au gresit, ei platesc. Ceea ce trebuie sa-si asume un partid este modul in care isi alege reprezentanţii in astfel de funcţii publice la un moment dat si aici e de discutat", a spus Blaga.
Întrebat ce îi sugerează Elenei Udrea să facă, dacă să se adreseze DNA, Blaga a răspuns: "Unde doreste domnia sa, este jurist, stie procedurile legale, pe mine nu m-a informat niciodata".
Elena Udrea, liderul PMP, a declarat, miercuri, că nu neagă prietenia cu Alina Bica şi speră că aceasta să-şi dovedească nevinovăţia în dosarul în care a fost arestată preventiv. Pe de altă parte, Udrea a arătat că ea semnalat neregulile de la ANRP încă din timpul Guvernului Boc. "Reacţia instituţiilor şi a colegilor a fost că eu mă înşel şi că lucrurile sunt ok", a spus Udrea.