Bodyguarzii blochează centrul Capitalei în weekend
Circulaţia pe şoseaua Kiseleff pe tronsonul cuprins între strada Arh. Ion Mincu şi strada Monetăriei va fi restricţionată sâmbătă, în intervalul orar 8,00 - 20,00, când se va desfăşura un concurs internaţional de bodyguarzi.
De asemenea, în intervalul orar 10,00 - 11,00, se va desfăşura 'Crosul Pompierilor', pe traseul calea 13 Septembrie, bulevardul Libertăţii, bulevardul Naţiunile Unite, Parc Izvor (alveolă). Deplasarea se va face pe banda I circulaţie.
Duminică, traficul va fi restricţionat pe strada Izvor, între strada Hasdeu şi calea 13 Septembrie, pe calea 13 Septembrie între Piaţa Arsenalului şi şoseaua Panduri, precum şi pe străzile care acced în acestea, pentru efectuarea unei repetiţii generale organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a Municipiului Bucureşti în vederea defilării care va avea loc pe data de 13 septembrie, conform Agerpres.
În intervalul 8,30 - 9,30, va avea loc încolonarea personalului şi tehnicii pe strada Izvor, între străzile Hasdeu şi Doctor Viţu, iar între orele 9,30 şi 12,00, antrenamentul pentru defilare.
Poliţiştii le solicită conducătorilor de autovehicule ca în intervalul menţionat să evite deplasarea în zonă, să folosească rutele ocolitoare, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri şi ale poliţiei locale. Problemele din trafic pot fi sesizate la numărul de telefon 021/9544.