Bolintineanu, drama istorică a învățământului românesc

| 02 iul, 2013

Învățământul românesc este un perpetuum mobile care funcționează fără nicio intervenție din exterior, schimburile de energie se fac doar în interior.

Scandalul de la Liceul Bolintineanu din Capitală este poate cel mai reușit stop-cadru al învățământului românesc. De această dată, prim planul se mută de pe elevii agramați, semianalfabeți, autori prolifici de „perle” la limba română pe dascălii care îi învață carte și îi examinează.

Să ne imaginăm că suntem la Bac, la proba de română, și se dă următorul fragment de text: „Profesorii au fost urcați în două autocare și duși în excursie nu la salina de la Slănic Prahova, ci la poliție, să dea declarații. Câteva profesoare aveau bani ascunși în sutien. La orizont se arătau nori negri, prevestitori de frig și vremuri grele. Unde sunt zilele toride de acum zece ani, când directoarea în călduri își despuia elevii de cămăși la banchetele de sfârșit de an și nu pățea nimic?”. Cerință: cărui gen literar îi aparține fragmentul, realismului românesc sau suprarealismului (mergând până la delir)?

Răspunsul îl știm cu toții. Îl știm demult, fără să învățăm nimic. Am picat pe subiect, cum se spune. N-am citit cartea, că nu suntem proști, dar am văzut filmul, că e mai ușor să ne uităm la televizor decât să citim, și l-am auzit povestit de nenumărate ori. Însă asta e, de departe, cea mai bună ecranizare. Dacă s-ar da numai întrebări de-astea ușoare, ale căror răspunsuri le știm de la școala vieții, nici n-ar mai fi nevoie să strângem bani, să facem chetă, să dăm șpagă la profesori ca să-i vedem plimbați cu autocarul la televizor.

Dar dacă n-am mai face chetă, să vezi că profii ăștia s-ar apuca să dea întrebări din cărțile alea adevărate, în care facem noi mustăți cu pixul lu’ Andreea Esca la ora de Istorie. Și de unde să spui tu între ce ani a domnit Ștefan cel Mare fără Goagăl, că doar nu-s campionatele Stelei sau mașinile din garajul lui Adi Minune, să le știi pe de rost?

Învățământul românesc este un perpetuum mobile care funcționează fără nicio intervenție din exterior, schimburile de energie se fac doar în interior. Atât doar că nu se mai știe cine a dat primul impuls pentru a porni sistemul, elevii care au strâns mână de la mână sau profesorii care au luat cu mâna plină. Mecanismul merge perfect dacă e bine uns și e nevoie de acțiunea concertată a mai multor vectori de putere (poliție, parchet, SRI) pentru a-l destabiliza.

Ce s-a întâmplat la Liceul Bolintineanu nu e un caz singular. Se găsesc destui să-ți destăinuie făcând complice cu ochiul că știu povești și mai grozave. Bolintineanu a devenit emblemă datorită ingredientelor și a modului de prezentare la tv. Așa am învățat noi să facem școală. Dând din când în când pe-acolo, cu condiția să nu trebuiască să învățăm nimic. Să ne amăgim acum că gata, scandalul ăsta a pus capac și că de mâine elevii și profesorii „își bagă mințile-n cap” și „se pun cu burta pe carte” ar însemna să credem în zâne. Ca să-ți iasă perle adevărate, e nevoie de cochilii în care să se formeze. Școala noastră s-a dovedit crescătoria ideală pentru cele mai frumoase „perle”.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ