BUCHAREST FORUM 2014. Mircea Geoană, declarație despre POTENȚIALUL României

| 02 oct, 2014

Preşedintele Aspen România, Mircea Geoană, a declarat, joi, în deschiderea celei de-a treia ediţii a Bucharest Forum, că de foarte multe ori nu am ştiu să atragem dividente economice din geografia excepţională pe care România o are, pentru a deveni o ”poartă a Europei”.

Mircea Geoană a vorbit, în cadrul evenimentului, despre rolul României ca ”poartă a Europei”, arătând că este vorba despre o locaţie şi o poziţie geopolitică strategică, pe care România trebuie să o pună în valoare.


”De foarte multe ori, am folosit relevanţa strategică a României pentru a ne asigura siguranţa naţională, dar de foarte multe ori nu am ştiut să atragem dividende economice din această geografie excepţională pe care România o are”, a spus el.


Potrivit lui Mircea Geoană, menirea structurii formate la nivelul Executivului şi din care face parte, împreună cu Institutul Aspen, este de a crea cadrul concret prin care, proiect cu proiect, să se vină cu un răspuns pragmatic şi să se descătuşeze potenţialul economic, de investiţii şi comerţ, de placă turnantă, pe care România îl joacă în mod natural, pentru a transforma România într-o ”poartă a Europei”.


Mircea Geoană a mai spus că ceea ce premierul a încurajat prin această echipă interministerială, formată din consultanţi şi specialişti, reprezintă şi o ”noutate de guvernanţă”.


”Vom pune la dispoziţia Guvernului României şi a viitorului prim-ministru şi preşedinte acest tip de capabilitate practică, în care, dacă există un investitor, de la Hong Kong până la Huston şi de la Istanbul până la Stockholm, să putem găsi în timp real răspunsuri concrete pentru a debloca acest apetit de invesţii, dar şi folosirea geografiei României pentru creştere economică şi creare de locuri de muncă”, a afirmat Mircea Geoană.


El a adăugat că este conceptul pe care încearcă să îl promoveze de trei ani de zile, de când se organizează acest Forum.


”Nu există un necaz care să nu aducă şi oportunităţi. Necazul care s-a întâmplat în vecinătatea noastră şi care în continuare ne preocupă (...) reprezintă pentru România şi o oportunitate”, a mai declarat Geoană, adăugând că România are obligaţia de a pune în valoare aceste oportunităţi.


”Acest nou drum al mătăsii care se înfiripă, România ca poartă a Europei, ne-a făcut să încercăm să aducem lume cât mai diversă din cele două extremităţi ale planetei”, a mai afirmat preşedintele Aspen România, precizând că ţara noastră are o vocaţie naturală de poartă a Europei, iar acolo ”pe unde trec ideile, mărfurile, banii, pe acolo vine şi prosperitatea”.


Mircea Geoană a mai declarat că anul trecut, în prima zi a Bucharest Forum, asista la prima întâlnire dintre preşedintele SUA şi cel al Iranului, după multe decenii.


”Cu toţii ne gândeam şi vorbeam despre vidul strategic pe care retragerea din Afganistan îl va crea în această zonă a Asiei Centrale şi a unei părţi indispensabile a unui nou drum al mătăsii. Anul acesta, la câteva luni distanţă, vorbim despre o schimbare dramatică a climatului regional şi global. Nu puteam anticipa atunci modul extrem de agresiv în care Federaţia Rusă se va pronunţa şi se va profila la nivel regional”, a mai declarat Mircea Geoană, referindu-se şi la ”situaţia delicată” în care se vor afla Ucraina şi Republica Moldova.


Geoană a amintit şi faptul că zilele acestea preşedintele SUA îl primeşte la Casa Albă pe noul premier al Indiei, într-un alt eveniemnt strategic care demonstrează reaşezarea globală şi un joc prin care ”planeta încearcă să îşi găsească un nou echilibru”.


Bucharest Forum 2014 se desfășoară la Palatul Parlamentului, în perioada 2-4 octombrie.


Tema reuniunii din acest an este „Deblocarea potenţialului Eurasiei. Decizii strategice pe Noul Drum al Mătăsii” și urmărește să găsească răspunsuri la întrebarea: cum reușim să transformăm România într-o Poartă a Europei pe ruta de comerţ și investiţii între Europa și Asia.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ