Cam cât de important a fost mitigul PMP- tocurile lui Udrea au deturnat orice

| 17 mar, 2014

Mare tămbălău sâmbătă în centrul Capitalei, când, odată cu ghiocii au răsărit și membrii Mișcării Populare, chemați care de unde te aștepți mai puțin la o manifestație împotriva actualului guvern.

Protestul anunțat acum câteva zile de Elena Udrea a vrut să fie prima mișcare de masă cu adevărat vizibilă a popularilor, care au preluat pe nerăsuflate tema pe care laboratoarele de la Cotroceni au creat-o în jurul accizei la carburanți.

În schimb, manifestația a fost în final o reuniune de partid, în care aproape toți participanții au fost aduși din teritoriu cu autocarele și în care liderii PMP au ținut discursuri sforăitoare despre cât de rău este actuala majoritate și cum ei reprezintă adevărata opoziție din România. Știți voi, textele clasice pe care le-am auzit deja și pe care le vom mai auzi din partea popularilor în lunile următoare.

Tot previzibil a fost și rolul pe care Elena Udrea, care nu are nicio calitate oficială în partid, l-a jucat în toată această manifestație publică. Încercând să întărâte masele împotriva actualei puteri, ea a reușit să sintetizeze tot ceea ce este fals și artificial la PMP, mișcare politică a cărei unică rațiune de a exista este servirea intereselor lui Traian Băsescu. Încercând să pună în evidență mesajul legat de “partidul fără costume”, Elena Udrea a lăsat cochetăria de-o parte și a respectat codul vestimentar impus liderilor PMP, adică cămașă albă și blugi, la care a asortat însă o minată perche de pantofi cu toc.

Încălțămintea doamnei Udrea a de altfel fost sursa celui mai amuzant moment al zilei, după plecarea din Piața George Enescu, deputata fiind la un moment dat obligată să alerge un pic pentru a-şi ajunge colegii din urmă. Dacă într-adevăr dorea să fie populară, putea să își ea și ea o pereche mai confortabilă de încălțăminte, dar asta ar fi fost ceva mult prea greu pentru favorita lui Traian Băsescu, care oricum a trebuit să stea câteva ore fără Vuitton-ul din dotare. Mai adăugați și minutele în care fosta consilieră de la Cotroceni purta ceva ce semăna cu o șubă primită cadou de la ciobanul Artimiță și avem toate ingredientele unei catastrofe politico-vestimentare. În final, încercarea PMP de a se prezenta ca o forță politică inovatoare a fost sortită eșecului, dacă avem în vedere datele genetice ale acestui partid. Este greu să vinzi imaginea de ceva nou în politica românească, din moment ce oamenii de la vârful partidului tău sunt slugile lui Traian Băsescu obligate să intre în exil ca urmare a rupturii dintre șeful statului și PDL.

De fapt, epilogul marșului a avut loc câteva ore mai târziu, când Cristian Preda a postat pe Facebook, o fotografie care îi înfăţişează pe Traian Băsescu, Adrian Papahagi şi Theodor Paleologu, într-un restaurant bucureștean, în buna tradiție a întâlnirilor de la Golden Blitz. Pe Preda și Papahagi îi înțeleg, erau obosiți după marș și doreau și ei să mănânce ceva, dar compania în care au cinat este un pic cam neconstituțională, în ciuda bucuriei afișate pe fețele celor din imagine. După ce vineri a semnat petiția PMP, în calitate de cetățean, dacă ar fi fost corect, Băsescu s-ar fi prezentat și el la manifestație, ca un părinte mândru de cum se joacă copiii săi îmbrăcați în cămașă și blugi.

Tag-uri: elena udrea, miting, PMP
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 mar, 2014
vasile
amanta prezidentiala rasuflata
face orice pentru a intra iarasi in gratiile chiorului. Numai ca escrocul e in cautarea de tinerele, nu babe.
17 mar, 2014
rADU dUMITRESCU
Barfitoarea cu condei de oua
Citez: "... din moment ce oamenii de la vârful partidului tău sunt slugile lui Traian Băsescu ..." Cumeste posibila asemenea exprimare? Boala lui Gadea a molipsit si "scriitoarea" asta. Toti sustinatorii presedintelui Basescu sunt slugile lui? Nu il ajunge insultele voastre, needucatilor! Nu vedeti ca nu va rspunde si va lasa sa fierbeti in sucul propriu? Ai 7 ani de acasa, Elena Constantin? Nu te lauda. Nu-i ai. Doar pe cei de pe strada si din spatele blocurilor gri ii ai in "dotare". Rusine!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ