Cristian Preda – „câinele de pază” al lui Traian Băsescu. E Udrea geloasă?

| 18 mar, 2014

Dând dovadă de o mare flexibilitate la nivelul fibrei morale, Cristian Preda utilizează tactica de a îi pune într-o lumină negativă pe foștii aliați astfel încât să crească în ochii președintelui.

În contextul cursei pentru alegerile europarlamentare, Cristian Preda încearcă din ce în ce mai mult o apropiere de Traian Băsescu, sperând că va prinde un loc eligibil pe listele PMP sau alte beneficii – poate chiar și un loc important în conducerea partidului. Numai că pentru a obține aceste „favoruri” Cristi Preda are un mare obstacol în fața sa: Elena Udrea. Soluția găsită de acesta pentru toate problemele? Își atacă foștii prieteni.

Dând dovadă de o mare flexibilitate la nivelul fibrei morale, europarlamentarul utilizează tactica de a îi pune într-o lumină negativă pe foștii aliați astfel încât să crească în ochii președintelui. Preda urmărește să își croiască drum spre Bruxelles chiar atacând-o fosta colegă pedelistă Monica Macovei, deși aceștia, dacă ne amintim, suportau în echipă contrele venite din direcția Elenei Udrea.

Grupul „Reformatorilor” din PDL a suferit o înfrângere dură la alegerile interne ale partidului și, odată cu trecerea timpului, s-a dizolvat din lipsă de obiective comune și orgolii prea mari. Acum Preda a schimbat tabăra, se consideră un membru marcant al Mișcării Populare și încearcă să urce în ierarhie criticat-o pe Macovei, care la rândul său îl atacă zilele acestea pe Traian Băsescu.

Haosul generat de lupta dintre PDL și PMP, dintre Vasile Blaga pe de-o parte și tandemul Băsescu-Udrea pe de alta, a atins noi cote de intensitate. Printr-o declarație de presă în care a spus că Daniel Morar nu i-a fost recomandat de președinte atunci când a fost numit în fruntea procurorilor DNA și că „istoria nu trebuie rescrisă în funcție de intersele electorale sau de nervii dintr-un anumit moment”, Monica Macovei l-a lovit pe Traian Băsescu exact acolo unde îl doare – lupta pentru controlul justiției.

Replica lui Preda nu a întârziat. Acesta i-a bătut obrazul europarlamentarului PDL argumentând că Traian Băsescu a fost acela care a creat cariera politică a Monicăi Macovei și că aceasta îi datorează totul șefului statului.

Este ușor ironic unde s-a ajuns astăzi, după ce în vara anului 2012, în momentul suspendării lui Traian Băsescu, Macovei stătea cu „flacăra democrației” lângă „președintele ilegitim” și era prieten la cataramă cu acesta. Asta în condițiile în care, la acel moment, Elena Udrea, de altfel o divă a politicii românești, îndrăgostită de lumina reflectoarelor, a stat „ascunsă” printre holurile de la Cotroceni pentru ca nu cumva imaginea ei să fie afectată din cauza unui Traian Băsescu demis.

Totuși, realizând că dacă ar pleca din PDL nu ar mai avea nicio șansă să ajungă europarlamentar, Monica Macovei a decis să rămână loială lui Blaga și astfel a ajuns pe lista neagră a lui Traian Băsescu.

Este foarte posibil ca întreg conflictul cu membrii Mișcării Populare să aibă la bază și refuzul lui Macovei de a accepta că înființarea PMP are doar scopul de a servi intereselor personale ale lui Udrea – care vrea să ajungă prima femeie președinte din România, cât și ale lui Băsescu – care vrea să îi asigure fiicei sale Elena încă un mandat în Parlamentul European, dar mai nou și lui Preda – care vrea de asemenea să fie europarlamentar.

Dacă ar fi plecat din PDL spre PMP, cu siguranță Macovei nu și-ar mai fi găsit locul în fruntea politicii europene. Dar, luând această decizie, europarlamentarul și-a asumat și faptul că își va transforma foștii colegi în dușmani. Acum Macovei este pusă la zid, fiind acuzată că a încheiat un blat cu Vasile Blaga, ce i-ar fi adus „o corupere a memoriei” și o transformare a „păturii reformiste” într-un „politicianism foarte precar și dezlânat”, potrivit lui Preda.

Mai mult, ambițiile lui Preda nu se opresc la atacurile politice. Acesta a publicat recent pe Facebook și o fotografie în care apare lângă Băsescu, Adrian Papahagi și Thedor Paleologu, pentru a-și sublinia importanța în PMP.

Dar oare ce spune Elena Udrea în condițiile în care ea se vede continuatoarea lui Băsescu? Este Udrea geloasă pe măsură ce Preda devine un adversar cu care trebuie să se lupte pentru conducerea PMP? Îi este frică Elenei că Preda va crește prea mult în ochii lui Băsescu și ea va fi dată la o parte?

Acest lucru rămâne de văzut în cadrul Congresului PMP. Atunci se va creiona adevărul, se vor vedea loialitățile și victimele luptei pentru funcții. Motto-ul armatei de dezertori și mercenari a lui Traian Băsescu? „Principiile și prietenii sunt obstacole în drumul spre putere.”

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
01 apr, 2014
Prof.Gh.C.Dinulescu-Câmpi
Chiar ramane fidela_
Se face mult caz de cel numit Derizorel, alias Cezar Preda. Omul este atât de infect încât mafiotul şaf l-a acceptat alături de Woodrea cea care a vrut să-l scuipe din PDL ca pe o măsea stricată. Auzi! Ajunge el să o critice, sau să-l critice pe Moni, că nu prea ştiu ce-i, iar ăsta sau asta, să-l atace pe Băsescu! Doamne înţelege-i! Mai mult decât atât, cineva face afirmaţia că numita sau numitul, ce dracu ' o fi, rămâne fidea (aşa este femininul de la fidel) lui Blaga, ăla împotriva căruia a candidat la şefia PDL.
Mai mult decât atât, EBa buzata, neprimită să candideze pe lista PDL, fuge firesc la PMP, dar nici ăştia nu o primesc pe lista lor şi o conving să rămână în ţară pentru a deveni cel mai cel politician al lu' tata. Să ştiţi că ea chiar este convinsă că ăştia vor să o facă politician; altfel nu se poza ea cu dosarele în care, cică, s-ar fi aflat listele cu peste suta de mii de semnături pentru ca BEC să o admită la independenţi. Numai că cineva spunea că acum şi ăştia s-au mai deşteptat şi mai ales le este frică să mai mintă şi au refuzat-o.
19 mar, 2014
goPonta4president
tradatorii de la USD sunt patrioti
Motto-ul armatei de dezertori și mercenari a lui Traian Băsescu? „Principiile și prietenii sunt obstacole în drumul spre putere.”

Dar mottoul armatei lui Ponta(unpr,udmr,liberali singulari) care e:onoarea sau dezonoarea?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ