Camera Deputaţilor a aprobat arestarea lui Marko Attila. Cătălin Teodorescu a scăpat "la mustaţă"

| 03 dec, 2014

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri, cu 171 voturi pentru şi 111 împotrivă, cererea ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila. În cazul lui Cătălin Teodorescu mai puţin de jumătate din numărul deputaţilor prezenţi au votat pentru.

Votul cu privire la solicitarea Parchetului în cazul lui Marko Attila a fost secret, cu bile.

Rezultatul votului a fost anunţat în plen de secretarul Camerei Marcel Ciolacu.

Marţi, în Comisia juridică a Camerei, cererea Parchetului de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată. Vicepreşedintele Comisiei Ciprian Nica a precizat că voturile au fost 13 "pentru", două "împotrivă" şi două abţineri şi pentru a fi aprobată această cerere erau necesare 14 voturi "pentru", adică jumătate plus unu din numărul membrilor comisiei.

În cazul lui Cătălin Tedorescu, cererea de arestare a întrunit 146 de voturi pentru şi 101 împotrivă, insuficient pentru aprobarea arestării întrucât pe lista de prezenţă erau trecuţi 292 de deputaţi. În aceste condiţii, cererea mai avea nevoie de un singur vot favorabil pentru a fi aprobată. Astfel, peste 30 de deputaţi fie au plecat din sală înainte votului, fie nu au votat, fapt ce a generat acuze reciproce între putere şi opoziţie privind sabotarea demersurilor justiţiei.

Prin voturile din plen s-au inversat practic deciziile comisiei juridice care dăduse raport favorabil arestării lui Teodorescu şi raport negativ reţinerii lui Marko Attila.

Deputatul UDMR Marton Arpad a imputat celorlalte partide că au luat decizii discriminatorii, deoarece au aprobat cererea de arestare pentru un deputat maghiar, dar au respins-o pentru cel român. "Halală (sic) decizie!", a răbufnit Marton.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, cererea Parchetului de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu, acuzat de DNA în dosarul şefei DIICOT Alina Bica, decizia fiind luată cu 14 voturi "pentru" şi unul "împotrivă".

Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut Parlamentului ridicarea imunităţii pentru reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului UDMR Marko Attila, urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit DNA, fapta a fost săvârşită în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), în dosarul în care a fost reţinută, alături de alte persoane, şi şefa DIICOT, Alina Bica.

"În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Marko Attila, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit", se arată într-un comunicat al DNA.

Marko Attila, despre anchetarea sa in dosarul în care este vizată şi Alina Bica

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ