Campania PMP susţinută de Băsescu din bani publici?
Andrei Pop
|
13 mai, 2014
Mai ţineţi minte faimosul sondaj dat publicităţii la începutul acestei luni şi intrat,miraculos, în posesia celor de la Evenimentul Zilei ? Sondajul era realizat de către firma americană “Greenberg Quinlan Rosner Research” la comanda PMP.
Astăzi aflăm că în spatele buclucaşului sondaj stă în spate nimeni altul decât Traian Băsescu, studiul fiind efectuat la comanda expresă a preşedintelui României. Mai grav însă este altceva : sondajul a fost plătit din fondurile Administraţiei Prezidenţiale.
Odată aruncat pe piaţă, Traian Băsescu a făcut mare tam-tam pe seama sondajului de opinie cu pricina. Motivul ? Unul simplu. Conform studiului realizat de firma americană, PMP se afla în faţa democrat-liberalilor şi cu foarte puţin în spatele PNL. Mai precis, potrivit acelui sondaj, cei de la Mişcarea Populară devansau PDL cu 2 procente, reuşind un scor de 11%, la un singur procent în spatele liberalilor lui Antonescu.
La momentul respectiv, atât Traian Băsescu cât şi cei de la Partidul Mişcarea Populară au insistat că sondajul a fost comandat şi plătit de PMP. Cum deobicei, cine se scuză, se acuză, accentuarea acestui aspect în discursul preşedintelui nu a făcut decât să dea de bănuială.
Şi, ce să vezi ?! La o privire mai atentă pe site-ul celor de la Greenberg Quinlan Rosner Research, se poate observa cu uşurinţă că sondajul a fost comandat de Traian Băsescu, preşedintele României fiind astfel clientul firmei americane.
De altfel, totul se leagă. În momentul lansării pe piaţă a sondajului, Traian Băsescu era prezent la una din emisiunile postului său de casă, B1 TV. Or, în momentul în care a fost rugat să comenteze şi să analizeze respectivul sondaj, preşedinte a părut suspect de familiar cu datele studiului.
Ce este cu adevărat îngrijorător este faptul că acest sondaj a fost comandat de Traian Băsescu prin intermediul Administraţiei Prezidenţiale, mai pe şleau spus, pe banii Administraţiei Prezidenţiale.
Deconspirarea banilor publici pentru campania PMP a fost făcută de europarlamentarul PDL, Theodor Stolojan, care a recunoscut extrem de senin faptul că pentru Traian Băsescu, comandarea sondajelor pe banii Administraţiei Prezidenţiale, este o practică uzuală.
“Dacă acolo apare numele lui Traian Băsescu ar putea fi un sondaj efectuat la comanda Administraţiei Prezidenţiale. Preşedintele are dreptul ca din când în când să comande astfel de sondaje pentru a cunoaşte starea de spirit a populaţiei pe anumite teme, a mai făcut acest lucru”, a declarat Theodor Stolojan.
Cu alte cuvinte, fondurile publice ale Administraţiei Prezidenţiale au mai fost golite şi în trecut, şi asta în beneficiul partidelor aflate sub tutela lui Traian Băsescu. Practica a rămas aceeaşi. Un singur lucru s-a schimbat. Dacă în trecut era vorba de PDL, astăzi, destinatarul se numeşte PMP.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
1
Comentarii
Adauga un comentariu nou
13 mai, 2014
fan Ferenczy
socialism cu "fata "umana in PSD?bataie pe bani publici?
Primarul sectorului 3, Robert Negoita, a depus marti la Parchetul General o plangere penala impotriva deputatului PSD Sebastian Ghita, sustinand ca acesta l-a amenintat cu moartea la telefon, anunta Agerpres.
HotNews.ro a incercat sa ia legatura cu Robert Negoita, insa de la cabinetul sau ni s-a raspuns ca: "Nu stim nimic. Va rugam sa luati legatura cu biroul de presa".
Robert Negoita este vicepresedinte PSD, iar Sebastian Ghita este un apropiat al premierului Victor Ponta -
HotNews.ro a incercat sa ia legatura cu Robert Negoita, insa de la cabinetul sau ni s-a raspuns ca: "Nu stim nimic. Va rugam sa luati legatura cu biroul de presa".
Robert Negoita este vicepresedinte PSD, iar Sebastian Ghita este un apropiat al premierului Victor Ponta -
raspunde
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x