Cancerul pulmonar ar putea fi identificat cu un test SIMPLU

| 01 mai, 2014

Oamenii de ştiinţă vor putea să detecteze primele semne ale cancerului pulmonar cu ajutorul unui test respirator “ieftin şi simplu”.

Cercetătorii de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Louisville din Statele Unite au descoperit o metodă eficientă pentru a distinge cu acurateţe între bolile pulmonare benigne şi cancerul pulmonar aflat în stadii incipiente.
Testul conceput de cercetătorii americani oferă acelaşi nivel de acurateţe ca actuala tehnică – tomografie cu emisie de pozitroni (PET) -, dar cu o specificitate aproape de două ori mai mare.

Scanerul clasic produce imagini tridimensionale cu interiorul corpului, pentru a arăta cât de mult s-a răspândit cancerul şi în ce fel boala răspunde la tratament.

 

Noul test ar putea accelera începerea tratamentului pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar în stadii incipiente şi ar reprezenta o povară mai uşoară – fizică şi financiară – pentru pacienţi.

Potrivit coordonatorului studiului, profesorul Michael Bousamra, noul test respirator nu va înlocui scanerul ca instrument de diagnosticare, ci va fi utilizat în paralel cu acesta, în cazul obţinerii unui rezultat pozitiv în urma scanării.

Dacă testul respirator este negativ, pacientul ar putea, în anumite cazuri, să repete testul, la anumite intervale, fără a fi nevoit să recurga la biopsie. Însa un rezultat pozitiv indică necesitatea ca pacientul să recurgă la biopsie şi, apoi, trebuie să înceapă tratamentul”, a spus profesorul american.

Cercetatorii au utilizat microcipuri din silicon pentru a colecta mostre respiratorii de la 88 persoane sănătoase, 107 pacienţi cu cancer pulmonar, 40 de persoane cu boli pulmonare benigne şi de la şapte pacienţi cu cancer pulmonar metastazat.

 

Studiile precedente au identificat, în mostrele respiratorii, patru substanţe specifice, denumite “compuşi carbonilici”, care sunt “markeri superiori ai cancerului” (ECM), capabili să facă distincţia între pacienţii cu cancer pulmonar şi pacienţii cu maladii pulmonare benigne.

Acurateţea şi specificitatea testelor respiratorii depind de creşterile înregistrate de concentraţiile acestor ECM.

De exemplu, detectarea a trei din cei patru ECM cunoscuţi echivalează cu diagnosticarea corectă a cancerului pulmonar, în 95% din cazuri.

În ceea ce priveşte diferenţierea stadiilor incipiente de cancer pulmonar de bolile pulmonare benigne, testele respiratorii şi tehnica PET au prezentat rezultate comparabile – 82,8%, respectiv 90,3%.

 

Totuşi, testele respiratorii au generat o specificitate mult mai mare decât metoda PET – 75% faţa de 38,7% – în ceea ce priveşte diferenţierea bolilor benigne, ceea ce înseamna că ele au o acurateţe mult mai mare în identificarea pacienţilor care nu au cancer.

Acest test îi va ajuta foarte mult pe pacienţii cu boli benigne, întrucât realizarea unui test respirator în locul unei analize PET îi va ajuta să evite o serie de proceduri medicale – biopsie – care nu le sunt necesare.

Studiul a fost prezentat la conferinţa anuala organizată de American Association for Thoracic Surgery (AATS).

 

Sursă: http://sanatate.bzi.ro

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ