Care este viziunea lui Victor Ponta

| 21 sep, 2014

Premierul Victor Ponta și-a lansat sâmbătă candidatura pentru alegerile prezidențiale din noiembrie în cadrul unui eveniment grandios organizat pe Arena Națională, la care au participat 70.000 de susținători și care a avut ca temă centrală ideea de unitate a românilor.

Mesajul transmis de Victor Ponta dezvăluie viziunea acestuia pentru România și proiectul de țară pe care îl propune: o nouă Mare Unire a românilor în jurul unor valori și scopuri comune, o restabilire a mândriei de a fi români, în contextul apropierii aniversării de 100 de ani de la 1 decembrie 1918.

După 10 ani de conflicte cauzate de actualul președinte, al cărui mandat se va termina în doar 13 săptămâni - un număr cu ghinion pentru Traian Băsescu, este timpul ca un nou lider să preia conducerea țării și să încheie cu bine perioada de 25 de ani de tranziție democratică și europeană.

Primul pas spre noua Românie Putenică este încetarea stării de dezbinare și trecerea la o atitudine de cooperare, care va încuraja cetățenii să lucreze împreună pentru a construi pentru viitor, având ca prioritate interesul românesc în Europa și obținerea prosperității atât pentru țara noastră, cât și pentru Republica Moldova.

Marea Unire a românilor este un concept central al viziunii lui Victor Ponta, care se bazează în primul rând pe capacitatea cetățenilor de a-și regăsi resursele de solidaritate și mândrie națională, dar și pe evoluția instituțiilor fundamentale ale statului către o funcționare corectă, europeană. Asta înseamnă atât asumarea de către viitorul președinte a unui rol de actor politic util societății, care dă direcția țării, cât și continuarea proiectelor și reformelor naționale pe termen lung de către un Guvern și un Parlament dedicate mai ales prosperității României și mai puțin intereselor politice mici.

Proiectul lui Victor Ponta și lucrurile făcute de acesta în timpul mandatului guvernamental a atras un sprijin consistent, atât din partea românilor, cât și din partea prietenilor României de pe plan extern. Printre susținătorii lui Victor Ponta care au transmis mesaje la eveniment s-au numărat figuri politice europene foarte importante, precum Președintele Parlamentului European Martin Schulz, vicecancelarul Germaniei Sigmar Gabriel și premierii Belgiei, Cehiei, Georgiei, Albaniei, Serbiei și Slovaciei și, poate cel mai important, prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă. Totodată, mari valori românești precum Radu Beligan, Helmut Duckadam, Gabriela Szabo, Marian Simion și Marius Bodochi și-au declarat susținerea pentru candidatul social-democrat.

În plus, momentul s-a sincronizat și o victorie a lui Ponta în rândul politicienilor de pe Facebook. Acesta a depășit vineri 500.000 de susținători pe pagina sa de pe rețeaua socială, un record absolut pentru mediul politic din România și un rezultat foarte bun și la nivel european, peste cele 330.000 de like-uri ale lui David Cameron și cele 495.000 ale președintelui Franței, Francois Hollande.

Victor Ponta are în noiembrie șansa extraordinară de a fi cel mai tânăr președinte al României de până acum și unul dintre cei mai tineri șefi de stat din Uniunea Europeană. Venind cu un mesaj de unitate și cu o viziune modernă privind drumul pe care România trebuie să îl parcurgă în viitor pentru a ajunge unul statele puternice din Europa.

Citeşte şi: Boc dă și el de gol scenariul colaborării cu Băsescu

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 sep, 2014
bella
mai lipsesc marile defilari
22 sep, 2014
Gogaie
Am mai vazut asta
Mi-e greata!
Asa se auto-sellecteaza cantaretii din frunza?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ