Marea lovitură de la lansarea lui Ponta – prezenţa lui Leancă
Iurie Leancă, prim-ministrul Republicii Moldova, participă la evenimentul de lansare oficială a candidaturii lui Victor Ponta. Deși, ca lider al PLDM, acesta aparține familiei europene a popularilor, Iurie Leancă știe, ca prim-ministru, că relația dintre cele două state este una mult mai aplicată și mai benefică de când Victor Ponta este șeful Executivului din România.
Susținerea lui Iurie Leancă pentru Victor Ponta este un mesaj politic puternic, care arată aprecierea pe care prim-ministrul Republicii Moldova o are pentru Victor Ponta și pentru modul în care au evoluat și s-au îmbunătățit relațiile dintre cele două țări de când Ponta şi Leancă conduc Executivele.
Leancă este liderul Partidul Liberal Democrat din Moldova, cel mai mare partid aflat la guvernare în Republica Moldova, dar şi o formaţiune care aparţine de familia partidelor populare din Europa. Cu atât mai mult, susţinerea lui Iurie Leancă pentru Victor Ponta, şi nu pentru unul din candidaţii lui Traian Băsescu susţinuţi de partidele membre PPE din România, este un semnal foarte evident al orientării oamenilor de stat și a unei bune părți a populației din Rep. Moldv către Victor Ponta ca viitor Președinte al României.
Victor Ponta este un ferm susținător al parcursului european al Republicii Moldova și un promotor al acțiunii pragmatice în relația dintre cele două state. În timp ce Traian Băsescu doar a vorbit despre relaţia cu Rep. Moldova, Victor Ponta chiar a lucrat pentru ca proiectele gazoductului şi sprijinul pentru şcolile şi grădiniţele din Rep. Moldova să devină o realitatea pentru populaţia din statul vecin.
Victor Ponta nu a vorbit despre Rep. Moldova, ci a fost în numeroase vizite de lucru la vecinii noştri şi s-a asigurat că proiectele sunt puse în aplicare, în mod practic, în avantajul moldovenilor. Chiar cu o zi înainte de lansarea candidaturii, Victor Ponta a transmis mesajul că de 20 de ani se vorbeşte în România despre cum ajutăm Republica Moldova, dar numai în ultimii ani s-au făcut lucruri concrete pentru aceştia: gazoduct, grădiniţe, investiţii în cultură.
„România a vorbit de Republica Moldova timp de 20 de ani şi nu a făcut nimic. De când este domnul Leancă, un proeuropean convins, la conducerea Guvernului, am schimbat abordarea şi avem: gazoductul, grădiniţele, sprijin oferit pentru formarea instituţională, sprijinul pentru cultură, care înseamnă identitate naţională”, a declarat Victor Ponta despre omologul său din Republica Moldova.
Iurie Leancă a mai vorbit despre relaţia specială pe care o are cu Victor Ponta şi despre buna desfăşurare a activităţilor comune româno-moldoveneşti, de când colaborează cu prim-ministrul Ponta. “Doar din momentul în care domnul Victor Ponta a preluat conducerea executivului de la București, am reușit să ne mișcăm de la cuvinte, declarații frumoase, la acțiuni. Domnule Ponta, vă muțumesc din tot sufletul”, i-a spus Iurie Leancă lui Victor Ponta la inaugurarea gazoductului Iaşi-Ungheni.