CASA REGALĂ. Cine este Nicolae, nepotul exclus de la succesiune
Copilul care făcea cu mâna mulţimilor adunate în Piaţa Universităţii, în primăvara anului 1992, alături de bunicul său, fostul Rege al României Mihai I, a fost exclus de la linia de succesiune şi i-a fost retras titlul de Principe al României, precum şi calificativul de "Alteţă Regală".
Istoricul Neagu Djuvara îl nominaliza ca posibil succesor la Tron, în contextul în care reinstaurarea monarhiei constituţionale în ţara noastră ar întruni majoritatea opţiunilor populaţiei."Singura soluţie de a resuscita monarhia românească ar fi ca tânărul Nicolae să fie naturalizat român, să înveţe carte românească, să fie pregătit pentru o posibilă înscăunare", spunea istoricul pentru adevărul.ro.
"Dacă ţara, românii mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor, aş accepta să vin în România. Sunt pregătit să fac acest pas, chiar dacă mi-e greu să vă spun care ar fi exact strategia ce ar trebui urmată. M-aş implica în reconstrucţia ţării pentru a face din România un stat mai puternic, care să se bucure de mai multă încredere pe plan internaţional. Sper să învăţ cât mai curând româna şi să mă implic mai mult în proiecte în România şi implicit să mă aflu mai mult timp acolo.", declara principele Nicolae într-un interviu acordat Cotidianului.
Nicolae este născut în 1985 şi este vărul Prinţului Charles şi nepotul cel mai înaintat în varstă al Majestaţii Sale Mihai Regele României. El este descendent a Reginei Victoria şi a monarhiilor Europene incluzând Ţarii Rusiei. Pe linia maternala prin bunică, Prinţul Nicolae este deasemenea descendent al Prinţului Ieremia Movila, fost domnitor al Moldovei.
Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills este fiul principesei Elena şi nepotul regelui Mihai. Prinţul s-a stabilit în România în luna septembrie 2012. În 2010, prinţul Nicolae a fost decorat de bunicul său la Palatul Elisabeta şi a făcut turul României.
Conform unei biografii făcute publice de Casa Regală a României, Nicolae a lucrat pentru World Challenge (o companie care îi introduce pe copii în lumea sporturilor). Are în egală măsură experienţa lucrului într-o companie multinaţională, dar nu s-a dat în lături nici de la joburile de chelner, vânzător la supermarket sau figurant la filmări.