Fostul principe Nicolae, reacţie după retragerea titlurilor regale
La scurt timp după ce Casa Regală a anunţat oficial că îi retrage titlul de "Principe al României" lui Nicoale, dar și calificativul de "Alteță Regală", acesta a făcut o schimbare neaşteptată pe pagina sa de Facebook.
Citeşte şi: Motivele pentru care Regele Mihai a retras titlul de „Principe al României” nepotului său, Nicolae
Mai exact, după ce consilierul Casei Regale a declarat că Nicolae a avut implicări în sportul de performanță, activități private ce nu concordă cu activitatea de moștenitor, nepotul regelui şi-a schimbat fotografia de profil, alegând o imagine în care este îmbrăcat în echipament sportiv. Totodată, el a schimbat şi fotografia de copertă, optând pentru o poză în care este cu bicicleta, purtând costum de ciclist.
Cu toate acestea, un aspect iese în evidenţă la fotografia de profil. Fostul principe Nicolae a notat în descrierea fotografiei numele său: Nicholas Michael Medforth-Mills.
El a postat şi un citat al unui reporter de la TVR care se ocupă de Casa Regală:
"În Aprilie, îmi spunea că este român… și că nu va părăsi România, pe care o iubește. A descoperit-o la pas sau cu bicicleta, uneori chiar culegând gunoaiele pe care le-au lăsat alții prin păduri, când s-a implicat în primul Său proiect de mediu, din România. Și mi-am spus că puțini prinți ar putea face așa ceva. Nu știu să fi încălcat vreodată cuvântul Regelui Mihai. Atât pot să vă spun."
Anterior,fostul principe Nicolae a postat următorul text:
"Istoricul Filip-Lucian Iorga:
Sunt undeva, în Transilvania, şi scriu despre Primul Război Mondial. Îi întâlnesc, în memoriile şi jurnalele inedite cu care lucrez, pe Ferdinand Întregitorul şi pe iubita Regină Maria, Mama Răniţilor. Pe la prânz, încep să sune telefoanele: televiziuni, posturi de radio, ziare. Aflu cu surprindere şi cu mâhnire că Majestatea Sa Regele Mihai i-a retras Principelui Nicolae titlul de Principe al României şi calificativul de Alteţă Regală şi l-a eliminat din linia de succesiune la Coroana României. Aşadar, nepotul lui Ferdinand Întregitorul şi-a eliminat nepotul din ordinea de succesiune.
Am scris o carte împreună cu Principele Nicolae, Drumul spre casă (Editura Curtea Veche, 2014), în care nepotul Regelui se prezenta românilor. Am avut şansa să petrec mult timp cu el şi i-am admirat curajul, dragostea de ţară şi dorinţa de a-şi îndeplini dificila misiune de Principe al României. Pentru mine, rămâne un prinţ autentic pe care am avut şansa să-l cunosc. A fost o mare plăcere să lucrez la această carte şi am urmărit cu bucurie interesul, curiozitatea şi deschiderea cu care publicul a primit-o. Nu e deci nefiresc ca presa şi prietenii să vrea să afle mai multe de la mine despre decizia de azi.
Ştiu că mulţi regalişti sunt dezamăgiţi şi că foarte mulţi români sunt surprinşi. Cel mai mare risc în astfel de momente este ca, pe fondul unui comunicat destul de tehnic, al unor explicaţii oficiale evazive şi al sentimentelor contradictorii, să apară o sumedenie de teorii, de presupuneri, de istorii imaginare, să se caute vinovaţi, să se creeze tabere. E bine să ne ferim de astfel de sminteli. Când vine vorba de regalitate, bârfele şi presupunerile nedocumentate nu-şi au rostul.
Ferdinand Întregitorul era german, dar a intrat în Marele Război împotriva Germaniei. Era un Hohenzollern, dar şi-a asumat excluderea din familie pentru a urma voinţa naţiunii sale de a elibera Transilvania. Era catolic, dar şi-a asumat excomunicarea pentru a-şi boteza copiii în ritul ortodox al ţării de adopţie. Mulţi nu l-au înţeles decât foarte târziu şi poate că nici astăzi Ferdinand Întregitorul nu e înţeles pe deplin."