Cât vinde Elena Udrea ? Vom vedea pe 25 mai

| 28 apr, 2014

Puţină lume mai credea că Elena Udrea poate atinge noi culmi ale ridicolului. Cu toata acestea, fostul ministru al Dezvoltării Regionale a ţinut morţiş să ne demonstreze contrariul. Odată cu startul campaniei pentru alegerile europene, doamna Udrea a prezentat afişul electoral cu care Mişcarea Populară speră să păcălească votanţii din 25 mai.

Afişul de campanie postat de Elena Udrea pe pagina sa de Facebook seamănă mai degrabă cu un poster de film. Un film destul de prost, dacă judecăm după numele protagoniştilor care apar pe afiş. În rolul eroinei este Elena Udrea, scoasă în prim-plan pe post de locomotivă electorală a PMP. În spatele ei, candidaţii Mişcării Populare pentru Parlamentul European. Toţi în blugi, pentru a mima “relaxarea”. Interesant şi amuzant de remarcat în acelaşi timp este modul în care catarama de la cureaua doamnei Udrea a fost abil ştearsă cu ajutorul unui program de editare. Cel mai probabil cei care au recurs la acest gest au făcut-o întrucât se temeau ca nu cumva să fie divulgată marca curelei, cel mai posibil una de lux şi care ar fi contrazis cu brio imaginea de “om relaxat, în blugi”.

Sloganul, “Ridicăm România”, este însoţit de un al doilea mesaj, “Mişcarea face schimbarea”. Ne îndoim de ambele, în special dacă privim spre domnul Baconschi, căruia “Mişcarea” nu i-a produs vreo schimbare. Cel puţin nu una vizibilă dacă ne uităm la modul în care este înfăţisat în afişul de campanie. Vorbind serios, ar trebui să ne îndoim de orice promisiune venită dinspre cei care au luat parte în mod activ la dezastrul socio-economic al anilor 2009-2012.

Poate cel mai grotesc lucru este modul în care aceşti oameni pozează astăzi în figuri noi şi neprihănite, susţinând că pot ridica România când de fapt ei au fost cei care au pus-o jos la pământ. Mostra de tupeu ne este oferită chiar de Elena Udrea, prin mesajul publicat alături de afişul cu pricina.

“Important de spus este că avem nevoie de politicieni care să fie în stare să ridice România. Politicieni care să aibă o viziune pe termen lung, care să lupte pentru independența justiției, care să sprijine crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri, care să vrea și să poată să schimbe țara în bine”, scrie Udrea pe Facebook.

Suntem foarte curioşi să vedem cum va lupta pentru independenţa justiţiei fostul candidat al PMP-ului la alegerile europarlamentare, Florin Popescu, în prezent cercetat pentru mită. Deputatul Mişcării Populare este cercetat într-un dosar de corupţie, fiind acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

La final, putem constata că nivelul de penibil al candidaţilor este întrecut poate doar de afişul lor electoral. În ceea ce priveşte prezenţa şi implicarea activă a doamnei Udrea în campania pentru europarlamentare, rămâne de văzut dacă va avea sau nu efectul scontat. Nu ştim cât va vinde Elena Udrea. Ştim însă sigur, că se va vinde ieftin.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 apr, 2014
Goe
Ma slobozesc in obiectvul vostru bleg si cacachos!
Ca de obicei, ticalosii comuisti vandutzi de la obiectivul de cackat isi dau in stamba. Votatzi voi pontanacul, cretinilor, daca va plac tromboanele, ticalosia s.i hotzia impostorului si a adunaturii lui de "baroni" . ALUPITEGUS!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ