Cazanciuc: Următoarea vizită de evaluare pe MCV va avea loc în decembrie
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat vineri că următoarea vizită de evaluare pe MCV va avea loc în decembrie, înainte de raportul care trebuie să apară în ianuarie-februarie anul viitor.
El a afirmat, la RRA, că în ceea ce priveşte următorul raport MCV a avut loc recent o vizită de evaluare şi că temele de interes au fost cele privind implementarea Codurilor.
'Lucrul acesta se face fără niciun fel de sincope şi mă bucură acest fapt. A fost constatat în mod direct de experţii MCV atât în Bucureşti, cât şi în ţară că previziunile puţin pesimiste ale unora nu s-au adeverit sub nicio formă. Următoarea vizită de evaluare va fi în decembrie, înainte de raportul care trebuie să apară undeva în ianuarie-februarie. Sunt convins că progresele constatate în ultimul raport, în cursul acestui an, vor fi consemnate în viitorul raport. Ceea ce îmi doresc este ca în noua formulă a Comisiei să cultivăm acest parteneriat într-un format, dacă se poate, valabil la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii şi să încercăm, împreună cu Comisia, să convingem unele state membre că nu există nicio conexiune între MCV, spre exemplu, şi aderarea României la Spaţiul Schengen', a mai spus el.
Robert Cazanciuc a precizat că, de la preluarea mandatului şi până în prezent, a vizitat aproape o sută de instanţe din toată ţara.
'Problemele sunt în general cam aceleaşi: infrastructura de multe ori depăşită, şi aici discutăm de clădiri, infrastructură IT, de comunicaţii, din păcate, depăşită fizic sau moral de multe ori. Tocmai de aceea, noi am pregătit în momentul de faţă un program destul de ambiţios de investiţii în 27 de sedii de instanţă. Sper să lansăm acest program în cursul lunii noiembrie. (...) Sunt probleme de personal la unele instanţe. Pe noile Coduri, sunt sarcini mai multe care cad în sarcina instanţelor şi de multe ori personalul auxiliar este insuficient. Avem un memorandum aprobat încă din 2012, de aprobare, de suplimentare a schemelor de personal la instanţe, mai ales în zona de personal auxiliar, şi ne vom ţine de acest angajament şi sper că, până la sfârşitul anului, să putem reaşeza schemele cu suplimentări, mai ales în zona grefierilor', a susţinut ministrul Justiţiei.