CCR decide miercuri dacă se va relua votul în cazul lui Dan Șova
Curtea Constituțională, sesizată de liberali, decide miercuri dacă se reia votul în cazul lui senatorului PSD Dan Șova. Hotărârea privind votul din plen din 25 martie a fost publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit documentului, nu au fost întrunite condiţiile cerute de lege pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova.
Președintele CCR, Augustin Zegrean, spune că, dacă hotărârea va fi declarată neconstituțională, votul în cazul lui Dan Șova trebuie reluat.
Dan Șova este cercetat pentru abuz în serviciu și atribuirea unor contracte ilegale a companiilor de Electricitate Rovinari și Turceni. Prejudiciile aduse de Dan Șova se ridică la 71 de milioane de lei.
De asemenea, senatorul PSD este acuzat de către Directia Nationala Anticoruptie si de faptul ca a dat informații false pentru a-și dovedi nevinovația și în același timp a stricat hardurile calculatoarelor societății de avocați, în care se găseau convorbirile compromițătoare între el si sefii companiei de Rovinari și Turceni.
Citeşte şi: Emoţii pentru Liviu Dragnea. Curtea Supremă se pronunţă miercuri în dosarul Referendumul