Ce efecte vor avea majorările de taxe anunţate pentru 2014

| 05 noi, 2013

Majorările de taxe anunţate pentru anul viitor vor avea un efect limitat asupra inflaţiei, de 0,2%, conform evaluărilor Băncii Naţionale a României, a declarat, astăzi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Conform datelor noastre preliminare şi unor prime evaluări, impactul este limitat la 0,2% şi consecinţele unui lanţ sunt limitate. Probabil că vom schimba numai balanţa riscurilor de la o balanţă echilibrată spre o balanţă uşor superioară, uşor în creştere", a declarat Mugur Isărescu, citat de Agerpres.

Guvernatorul a precizat că nu vede o avalanşă de scumpiri în lanţ ca urmare a aplicării majorărilor anunţate.

Printre măsurile de creştere a veniturilor bugetare în anul următor, autorităţile au anunţat, în urma negocierilor cu FMI, indexarea accizelor cu rata inflaţiei, introducerea unei accize suplimentare de 7 cenţi pe litrul de carburant şi impozitarea unor construcţii speciale deţinute de persoanele juridice. Astfel de construcţii sunt reţelele de transport, stâlpi, depozite sau magazii.

Banca Naţională a Românei a redus, astăzi, dobânda de politică monetară la 4%, decizia Consiliului de Administraţie urmând să intre în vigoare din data de 6 noiembrie 2013.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ