Ce linii RATB vor avea un traseu modificat cu ocazia Zilei Naţionale
Circulaţia mai multor mijloace de transport din Capitală va fi modificată în zilele de 29 noiembrie şi 1 decembrie, între orele 5,00 - 14,00, pentru a permite organizarea repetiţiei generale, dar şi a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, informează, joi, Regia Autonomă de Transport Bucureşti.
Modificarea traseelor RATB este determinată de decizia Brigăzii de Poliţie Rutieră, care va restricţiona traficul pe Calea 13 Septembrie - între Bd. Tudor Vladimirescu şi Bd. Libertăţii, str. Izvor, Bd. B.P.Haşdeu, Splaiul Independenţei - între Piaţa Operei şi Podul Naţiunile Unite, Bd. Unirii - între Piaţa Constituţiei şi Bd. I. C.Brătianu, Bd. Naţiunile Unite, Bd. Libertăţii, Bd. Regina Maria - între Piaţa Libertăţii şi Piaţa Regina Maria, Bd. George Coşbuc - între Bd. Tudor Vladimirescu şi Piaţa Regina Maria, Calea Rahovei - între Bd. Libertăţii şi Bd. George Coşbuc.
Ca urmare, linia 23 va funcţiona între terminalele 'Zeţari' şi 'Complex RATB Titan', pe str. Zeţarilor, str. Anghel Alexandru, Şoseaua Giurgiului, Şoseaua Viilor, str. Dr. Istrati, Bd. Mărăşeşti, Bd. Octavian Goga, Calea Dudeşti, Bd. Camil Ressu, Bd. Th. Pallady, iar linia 32 va funcţiona pe traseul de bază, între terminalul 'Depoul Alexandria' şi intersecţia Calea Rahovei/ Şoseaua Progresului, apoi pe Şoseaua Progresului, Calea 13 Septembrie, Bd. Ghencea, până la terminalul 'Ghencea'.
Linia 47 va funcţiona între terminalele 'Piaţa Unirii' şi 'Zeţari', pe Bd. Regina Maria, str. 11 Iunie, str. Dr. Istrati, Şos. Viilor, Şos. Giurgiului, str. Anghel Alexandru, str. Zeţari.
Liniile de autobuze 104, 123 şi 124 vor circula pe un traseu modificat pe sensul 'Piaţa Unirii', de la 'Piaţa Operei', pe Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Piaţa Unirii, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Unirii, apoi traseele de bază. Celălalt sens nu se modifică.
Linia 117 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul 'Bacău' şi intersecţia str. Năsăud/Şoseaua Viilor, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Şoseaua Viilor, str. Dr. Istrati, str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, apoi traseul de bază.
Linia 136 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul 'CET Vest Militari' şi intersecţia Calea 13 Septembrie/str. Izvor (Piaţa Arsenalului), unde vor întoarce.
Linia 385 va funcţiona pe traseul de bază, între terminalul 'Platforma Valea Oltului' şi intersecţia Calea 13 Septembrie/Şoseaua Pandurilor/Bd. Tudor Vladimirescu, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Tudor Vladimirescu, str. Odoarei, Şos. Viilor, str. Dr. Istrati, str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, Piaţa Unirii, Bd. Corneliu Coposu, str. Sf. Vineri, Piaţa Sf. Vineri, cu întoarcere pe str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Bd. Unirii, Piaţa Unirii, Bd. Regina Maria, str. 11 Iunie, str. Dr. Istrati, Şoseaua Viilor, str. Odoarei, Bd. Tudor Vladimirescu, Calea 13 Septembrie, apoi traseul de bază.
Pentru asigurarea unei relaţii de transport între Calea Rahovei şi Piaţa Unirii, pentru călătorii de pe linia 32 se înfiinţează linia navetă de autobuze 632, care va funcţiona de la terminalul 'Piaţa Unirii' (cap linie 783) pe Bd. Regina Maria, str. 11 Iunie, str. Dr. Istrati, Şos. Progresului, Calea Rahovei, cu întoarcere pe Şoseaua Viilor, str. Dr. Istrati, str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria.