Gabriel Oprea: 1 Decembrie este momentul cu cea mai mare încărcătură simbolică pentru români

| 30 noi, 2014

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat că 1 Decembrie este momentul cu cea mai mare încărcătură simbolică pentru români.

"1 Decembrie este momentul cu cea mai mare încărcătură simbolică pentru români, zi solemnă şi emoţionantă deopotrivă, când, prin puterea valorilor naţionale, a tradiţiilor şi a tot ce ne uneşte ca naţie, sărbătorim România. Ziua Naţională, Drapelul României, Imnul Naţional şi Stema ţării sunt simboluri naţionale care există în sufletul fiecărui român adevărat, pentru că stau la temelia României. Iar noi avem datoria de a le transmite mai departe generaţiilor viitoare. De aceea, nu-i putem uita niciodată pe cei cărora le datorăm, la rândul nostru, această moştenire', a afirmat Oprea, într-un mesaj.

Ministrul de Interne declară că, alături de milioane de români, este 'mândru că România este astăzi un stat puternic, un stat respectat în lume şi un factor de securitate regională', care 'a câştigat acest statut prin faptele celor care, de-a lungul vremurilor, au ştiut să pună interesul naţional deasupra oricărui beneficiu şi l-a consolidat prin sângele vărsat de militarii români în teatrele de operaţii din întreaga lume'.

"De Ziua Naţională mulţi dintre angajaţii sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt la datorie, în ţară sau în misiuni în afara graniţelor naţionale. Ca viceprim-ministru pentru securitate naţională, doresc să le mulţumesc tuturor celor care îşi dedică viaţa pentru siguranţa, securitatea şi progresul României', afirmă Gabriel Oprea, care urează tuturor românilor sănătate şi împlinirea tuturor aspiraţiilor, oriunde s-ar afla.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ